Articolul 50

Art. 50 –

Articol modificat si completat prin Ordinul 1607/2018 in vigoare din 06.12.2018.

(1) Aplicarea sancţiunilor disciplinare se face astfel:
a) amenda şi avertismentul se aplică prin procesul-verbal de constatare a abaterii disciplinare încheiat de către persoanele împuternicite;
b) suspendarea dreptului de realizare a lucrărilor de specialitate se aplică prin decizia directorului OCPI, în baza notei de constatare întocmite conform anexei nr. 13 de persoanele împuternicite.
(2) Sancţiunea se aplică de OCPI în cazul în care abaterea disciplinară se realizează pe raza teritorială de competenţă a acestuia, indiferent de emitentul certificatului de autorizare.
(3) Retragerea certificatului de autorizare deținut de persoanele fizice și juridice autorizate se face, după caz, prin decizia directorului OCPI emitent sau prin ordin al directorului general al ANCPI, în baza notei de constatare întocmite conform anexei nr. 13 de persoanele împuternicite.

Articolul 50 – ODG 107/2010 actualizat
REGULAMENT privind autorizarea si recunoasterea autorizarii persoanelor fizice si juridice în vederea realizarii si verificarii lucrarilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei si cartografiei pe teritoriul României

  1 comentariu la “Articolul 50

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.