Articolul 20

Pentru terenurile forestiere cu suprafața mai mare sau egală cu 1,0 ha, documentațiile în baza cărora se emit aprobările de scoatere din fondul forestier național conțin următoarele documente:
a) solicitarea de scoatere definitivă/temporară a terenului din fondul forestier național, adresată autorității publice centrale care răspunde de silvicultură;
b) plan de încadrare în zonă;
c) plan de situație al amplasamentului care urmează a fi ocupat. Din plan va rezultă situația terenului înainte de a fi scos din fondul forestier, precum și situația terenului după ce va fi realizat obiectivul pentru care s-a solicitat scoaterea;
d) fișa tehnică de transmitere-defrișare a terenului solicitat pentru scoatere din fondul forestier național, întocmită de unități abilitate. Fișa tehnică va fi vizată de către inspectoratul teritorial de regim silvic și de vânătoare;
e) avizul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, pentru terenurile forestiere proprietate publică a statului. În cazul în care terenul forestier a fost expropriat, nu mai este nevoie de acest aviz;
f) avizul inspectoratului teritorial de regim silvic și de vânătoare în raza căruia se află terenul solicitat pentru scoatere din fondul forestier național;
g) acordul de mediu;
h) decizia de expropriere și documentele care atestă plata, în copie, certificate conform cu originalul, pentru terenurile dobândite în baza legii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.