Articolul 49

Art. 49 –

(1) Se interzice amplasarea în zona inundabilă a albiei majore și în zonele de protecție precizate la art. 40 de noi obiective economice sau sociale, inclusiv de noi locuințe sau anexe ale acestora.

(la 29-08-2004, Alin. (1) al art. 49 a fost modificat de pct. 61 al art. I din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004. )

(2) Se exceptează de la dispozițiile alin. (1) noile obiective socioeconomice care au prevăzute lucrări de apărare împotriva inundațiilor, precum și lucrările de supratraversare și subtraversare ale cursurilor de apă, dimensionate, cu respectarea prevederilor Strategiei naționale de management al riscului la inundații pe termen mediu și lung și ale planurilor de management al riscului la inundații. Lucrările și/sau măsurile de reducere a riscului la inundații pentru noile obiective socioeconomice se execută numai pe baza avizului de amplasament, emis conform legii.

(la 05-11-2018, Alineatul (2) din Articolul 49 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 243 din 30 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 925 din 02 noiembrie 2018 )

(3) Avizul de amplasament menționat la alin. (2), obținut în baza metodologiei elaborate de autoritatea publică centrală din domeniul apelor, nu exclude obligația obținerii avizului de gospodărire a apelor și a celorlalte avize necesare, potrivit legii.

(la 29-08-2004, Alin. (3) al art. 49 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004, prin înlocuirea sintagmei „Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului” cu sintagma „autoritatea publică centrală din domeniul apelor”. )

(3.1) Obținerea avizului de amplasament și a avizului de gospodărire a apelor condiționează eliberarea de către autoritățile administrației publice emitente a autorizației de construire a lucrărilor prevăzute la art. 48 alin. (1).

(la 19-02-2010, Alin. (3.1) al art. 49 a fost introdus de pct. 40 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010. )

(3.2) Avizul de amplasament prevăzut la alin. (2), obținut în baza metodologiei elaborate de autoritatea publică centrală din domeniul apelor, nu exclude obligația obținerii pentru noile obiective socioeconomice a avizului de gospodărire a apelor și a celorlalte avize necesare, potrivit legii.

(la 05-11-2018, Articolul 49 din Sectiunea a 4-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 7^1, Punctul 7, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 243 din 30 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 925 din 02 noiembrie 2018 )

(4) Construcțiile și obiectivele existente, amplasate în zona inundabilă a albiei majore sau în zonele de protecție, vor fi identificate de administrațiile bazinale de apă, solicitându-se prin autoritățile administrației publice locale sau județene emitente a autorizației de construcție demolarea acestora. În situația în care demolarea nu este posibilă, beneficiarii vor fi obligați să declare pe propria răspundere că își asumă riscurile în caz de inundații.

(la 19-02-2010, Alin. (4) al art. 49 a fost modificat de pct. 106 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010, prin înlocuirea sintagmei „direcții de apă” cu sintagma „administrații bazinale de apă”. )

Articolul 49 – Legea apelor nr. 107/1996 actualizata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.