Articolul 58

Art. 58 –

(1) Autorizația de gospodărire a apelor poate fi suspendată temporar, fără despăgubiri, în următoarele cazuri:

a) dacă nu s-au respectat condițiile impuse inițial;

b) dacă lucrările, construcțiile și instalațiile autorizate nu prezintă siguranța în exploatare atât cu privire la rezistenta structurilor, cât și la eficienta tehnologiilor adoptate;

c) pentru abateri repetate sau grave de la condițiile de folosire sau de evacuare a apei, prevăzute în autorizație, precum și în cazul în care utilizatorul nu realizează condițiile de siguranța în exploatare, ca și alte măsuri stabilite de autoritatea publică centrală din domeniul apelor și de Administrația Națională „Apele Române;

(la 29-08-2004, Lit. c) a alin. (1) al art. 58 a fost modificată de art. II din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004, prin înlocuirea sintagmelor „Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului” și „Regia Autonomă „Apele Române” cu sintagmele „autoritatea publică centrală din domeniul apelor” și „Administrația Națională „Apele Române”. )

d) în caz de poluare accidentală a resurselor de apă, care amenință sănătatea populației sau produce pagube ecologice.

(la 29-08-2004, Lit. d) a alin. (1) al art. 58 a fost modificată de pct. 75 al art. I din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004. )

e) dacă titularul nu și-a respectat obligațiile legale, stabilite între el și administratorul resursei de apă.

(la 19-02-2010, Lit. e) a alin. (1) al art. 58 a fost introdusă de pct. 43 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010. )

(2) În cazul situațiilor prevăzute la alin. (1) lit. d), autoritatea publică centrală din domeniul apelor poate dispune și oprirea activității poluatorului sau a instalației care provoacă poluarea apelor până la înlăturarea cauzelor.

(la 29-08-2004, Alin. (2) al art. 58 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004, prin înlocuirea sintagmei „Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului” cu sintagma „autoritatea publică centrală din domeniul apelor”. )

(3) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor poate institui un regim de supraveghere specială, în caz de nerespectare a măsurilor stabilite pentru asigurarea condițiilor înscrise în autorizația de gospodărire a apelor. Pe toată durata acestui regim, utilizarea și epurarea apei se fac sub controlul direct al personalului anume desemnat de autoritatea publică centrală din domeniul apelor. Toate cheltuielile suplimentare determinate de aplicarea regimului de supraveghere specială se suporta de titularul autorizației de gospodărire a apelor.

(la 29-08-2004, Alin. (3) al art. 58 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004, prin înlocuirea sintagmei „Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului” cu sintagma „autoritatea publică centrală din domeniul apelor”. )

Articolul 58 – Legea apelor nr. 107/1996 actualizata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.