Articolul 28

(1) Bunurile imobile, proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care sunt afectate de lucrările de utilitate publică trec, în condițiile legii, în proprietatea publică a statului și în administrarea reprezentanților expropriatorilor în termen de 30 de zile de la înștiințarea unității administrativ-teritoriale. Expropriatorul poate da bunurile imobile expropriate în administrare/concesiune operatorului serviciului public. Fac excepție de la prevederile prezentului alineat lucrările de construcție de drumuri de interes județean și cele aferente dezvoltării aeroporturilor de interes local.
(la 17-08-2018, Alineatul (1) din Articolul 28 , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din LEGEA nr. 233 din 9 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 706 din 14 august 2018 )

(1.1) Prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) bunurile imobile care sunt afectate de lucrările de utilitate publică trec de drept din proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale în proprietatea publică a statului și în administrarea reprezentanților expropriatorilor.
(la 20-11-2011, Alin. (1.1) al art. 28 a fost introdus de pct. 10 al art. unic din LEGEA nr. 205 din 7 noiembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 813 din 17 noiembrie 2011. )

(2) Bunurile imobile trecute în proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorilor, conform prevederilor alin. (1), pot fi transferate, după finalizarea lucrărilor, în proprietatea unităților administrativ-teritoriale și în administrarea autorităților administrației publice locale și nu pot fi înstrăinate pe perioada existenței lucrărilor de utilitate publică.

(3) În cazul bunurilor imobile aflate în proprietatea publică sau privată a statului și în administrarea instituțiilor publice, institutelor de cercetare-dezvoltare, regiilor autonome, precum și a oricăror altor autorități publice, al căror regim a fost stabilit prin legi speciale, în vederea realizării obiectivelor de importanță națională prevăzute în prezenta lege, transferul dreptului de administrare se efectuează prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 15 zile de la data aprobării indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor.
(la 20-11-2011, Alin. (3) al art. 28 a fost modificat de pct. 11 al art. unic din LEGEA nr. 205 din 7 noiembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 813 din 17 noiembrie 2011. )

(4) În cazul bunurilor aflate în proprietatea privată a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, transferul dreptului de proprietate operează în condițiile prezentei legi, după consemnarea sumelor individuale.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (3), în cazul terenurilor forestiere proprietate publică a statului necesare realizării obiectivelor de interes național, regional, județean, interjudețean și local, transferul dreptului de administrare se face prin efectul prezentei legi, iar predarea-primirea se face obligatoriu fără alte formalități în termen de 10 zile de la încheierea procesului-verbal de recepție finală.
(la 17-08-2018, Articolul 28 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 24, Articolul I din LEGEA nr. 233 din 9 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 706 din 14 august 2018 )

  1 comentariu la “Articolul 28

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.