Articolul 24

 Art.  24.  –

– Art. a fost modificat prin Legea 105/2019 în vigoare din 23/05/2019.

(1)  Înscrierile  în  cartea  funciară  sunt:  intabularea,  înscrierea   provizorie  şi  notarea.

(2)  Cazurile,  condiţiile  şi  regimul  juridic  al  acestor  înscrieri  sunt  stabilite  de   Codul  civil,  iar  procedura  de  înscriere  în  cartea  funciară,  de  prezenta  lege  şi   de  regulamentul  aprobat  prin  ordin  cu  caracter  normativ  al  directorului  general   al  Agenţiei  Naţionale.

(3)  Dreptul  de  proprietate  şi  celelalte  drepturi  reale  asupra  unui  imobil  se  vor   înscrie  în  cartea  funciară  pe  baza  înscrisului  autentic  notarial  sau  a   certificatului  de  moştenitor,  încheiate  de  un  notar  public  în  funcţie  în  România,   a  hotărârii  judecătoreşti  rămase  definitivă  şi  irevocabilă  sau  pe  baza  unui  act   emis  de  autorităţile  administrative,  în  cazurile  în  care  legea  prevede  aceasta,   prin  care  s-­au  constituit  ori  transmis  în  mod  valabil.

(4)  Drepturile  reale  imobiliare  şi  promisiunea  de  a  încheia  un  contract  având   ca  obiect  dreptul  de  proprietate  asupra  imobilului  sau  un  alt  drept  în  legătură   cu  acesta,  înscrise  în  baza  unor  acte  juridice  în  care  părţile  au  stipulat rezilierea  sau  rezoluţiunea  în  baza  unor  pacte  comisorii,  se  radiază  în  baza   unei:

a)  declaraţii  în  formă  autentică  a  părţilor;

b)  încheieri  de  certificare  fapte,  prin  care  notarul  public  constată  îndeplinirea   pactului  comisoriu,  la  solicitarea  părţii  interesate;

c)  hotărâri  judecătoreşti.

(5) Intabularea în cartea funciară a transmisiunii drepturilor reale imobiliare ce operează prin efectul fuziunii/ divizării se efectuează pe baza unei documentații cuprinzând:

a) hotărârea instanței de judecată referitoare la proiectul de fuziune/divizare a persoanei/persoanelor juridice supuse reorganizării;

b) actul de înființare prin care se constituie persoana/ persoanele juridice nou-înființată/nou-înființate;

c) actul de modificare a actului constitutiv al persoanei/ persoanelor juridice supuse reorganizării sau, după caz, contractul încheiat între persoanele juridice prin care se constată modificările privind capitalul social și/sau patrimoniul acesteia;

d) hotărârea adunării generale a acționarilor/decizia asociatului unic privind modul de reorganizare a persoanei/persoanelor juridice;

e) certificatul de înmatriculare emis de registrul comerțului pentru persoana/persoanele juridice nou-creată/nou-create.

 – alineatul a fost modificat prin Legea 105/2019 în vigoare din 23/05/2019.

(6) Înscrisurile prevăzute la alin. (5) lit. b)-d) se încheie în formă autentică, iar în cuprinsul lor imobilele se identifică prin număr cadastral și de carte funciară, aceste înscrisuri fiind însoțite de dovada de înregistrare a mențiunii formei de reorganizare suportate de cea/ cele existentă/ existente.

 – alineatul a fost modificat prin Legea 105/2019 în vigoare din 23/05/2019.

(7) «abrogat»

Articolul 24. Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996 actualizata

  1 comentariu la “Articolul 24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.