Articolul 55

Art. 55 –

(1) Activitatea de verificare și recepție, cu excepția Raportului preliminar, livrare prevăzută în cazul lucrărilor de înregistrare sistematică realizate la nivel de UAT, se efectuează de către Comisia de la nivelul OCPI, stabilită prin decizie a directorului oficiului teritorial. Personalul care va avea atribuții de verificare și recepție a lucrărilor de înregistrare sistematică poate include specialiști precum: consilieri cadastru, registratori de carte funciară, asistenți registratori, specialiști GIS/IT.
(2) Verificarea aspectelor tehnice este în sarcina specialistului de cadastru din cadrul oficiului teritorial. Acesta realizează verificări în teren pentru stabilirea modului în care au fost realizate măsurătorile și stabilite limitele imobilelor și verifică modul de reprezentare a imobilelor în documentele tehnice și în fișierele .cgxml aferente.
(3) Verificarea actelor juridice este în sarcina registratorului/ asistentului registrator. Registratorul/ asistentul registrator are ca atribuții:
a) verificarea actelor juridice depuse;
b) determinarea dreptului de proprietate, coproprietate, de proprietate pe etaje ori apartamente, restrângerile privitoare la proprietate ori la capacitatea de a dispune, sarcinile reale ce grevează imobilul, precum și orice fapt sau raport juridic cu privire la imobil, rezultând din actele juridice depuse;
c) verificarea modului în care înscrierile active din cărțile funciare deschise conform înregistrării sporadice, au fost preluate în lucrarea de cadastru, în scopul protejării drepturilor reale imobiliare înregistrate înainte de începerea înregistrării sistematice.
(3) Lista imobilelor verificate se atașează procesului verbal de recepție a documentației tehnice de înregistrare sistematică.

Anexa la ODG 1/2020 – Regulament privind realizarea, verificarea si receptia lucrarilor sistematice de cadastru si înscrierea din oficiu a imobilelor în cartea funciara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.