Articolul 24

Art. 24 –

Articol modificat si completat prin Ordinul 1607/2018 in vigoare din 06.12.2018.

(1) Persoanele fizice autorizate au următoarele obligaţii:
a) să respecte standardele, metodologiile, normele, regulamentele şi instrucţiunile elaborate de ANCPI, precum şi celelalte dispoziţii legale în vigoare;
b) să încheie convenţie cu beneficiarul pentru executarea lucrărilor de specialitate, conform prevederilor legale în vigoare;
c) să întocmească şi să ţină la zi un registru de evidenţă a lucrărilor de specialitate realizate/refuzate şi un registru de evidenţă a lucrărilor verificate, după caz, conform anexei nr. 7;
d) să notifice în scris OCPI / ANCPI, după caz, în termen de 30 de zile calendaristice, despre modificarea datelor înscrise pe certificatul de autorizare / recunoaștere a autorizării sau a datelor de contact;
e) să pună la dispoziția persoanelor împuternicite documentele, datele și informațiile necesare pentru verificarea activității desfășurate și a lucrărilor realizate;
f) să realizeze numai lucrări de specialitate din domeniile în care sunt autorizate;
g) să execute măsurătorile la teren, să înregistreze on-line cererile și documentațiile în format digital, să urmărească în sistemul electronic cererile înregistrate și să se prezinte la convocare în termenul stabilit de OCPI / CNC;
h) să păstreze minimum 3 ani lucrările de specialitate avizate / recepționate, pe care să fie menționate numărul de înregistrare la OCPI / ANCPI / CNC și numărul de ordine din registrul propriu de evidență a lucrărilor și adresele de motivare pentru lucrările refuzate;
i) să se prezinte, în urma convocării, la sediul ANCPI/OCPI, la data şi ora stabilite. Persoana convocată, aflată în imposibilitate de a se prezenta, comunică OCPI în scris, în timp util, motivul neprezentării, astfel ca întâlnirea să poată fi reprogramată;
j) să realizeze refacerea, completarea documentațiilor executate, operațiuni de repoziționare, îndreptări de erori materiale, în format analogic și / sau digital, la solicitarea OCPI în termenul stabilit;
k) să execute lucrări de specialitate cu aviz de execuţie şi pe bază de documente şi date provenite din surse autorizate;
l) să nu aducă atingere probității și prestigiului profesional și să respecte codul deontologic prevăzut în anexa nr. 14;
m) să nu refuze repetat şi nejustificat executarea de lucrări de specialitate şi să nu condiţioneze încheierea convenţiilor pentru executarea lucrărilor de specialitate de stipularea unor clauze inechitabile;
n) să deţină certificat metrologic valabil pentru aparatura de măsurat utilizată, licenţe pentru sistemul de programe pentru computere şi procedurile de aplicare a lor furnizate odată cu computerul sau separat;
o) să își asume prin semnătură numai lucrările de specialitate executate în nume propriu și să primească sau să restituie documente de la / către beneficiari, pe bază de proces-verbal;

p) să păstreze confidențialitatea elementelor de acces în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, să utilizeze informațiile și datele accesate sau primite în scopul pentru care au fost furnizate, să păstreze  confidențialitatea acestora și să respecte legislația cu privire la protecția
datelor cu caracter personal;
q) să arhiveze informațiile și datele rezultate din măsurători și să le prezinte la solicitarea OCPI / CNC.
(2) Persoanele fizice autorizate în categoria E nu au obligațiile prevăzute la alin. (1) lit. b), m) și o).
(3) Persoanele fizice autorizate nu pot executa lucrări de specialitate pe seama şi în numele persoanei juridice neautorizate, cu excepţia persoanelor fizice autorizate în categoria E, care pot executa lucrări de specialitate pentru unitatea administrativ-teritorială angajatoare – primăria/consiliul local -, unde sunt angajate.
(4) Persoanele fizice autorizate angajate în cadrul persoanelor juridice autorizate completează în registrul de evidenţă a lucrărilor realizate / refuzate şi în registrul de evidenţă a lucrărilor verificate atât lucrările de specialitate executate în nume propriu, cât şi lucrările executate în numele persoanei juridice.
(5) Activitatea de specialitate a persoanelor fizice autorizate este supusă controlului OCPI cel puțin o dată la 3 ani sau ori de câte ori se impune.

(6) Persoanele fizice autorizate pot realiza lucrările de specialitate prevăzute de prezentul regulament în calitate de angajat la o instituție publică, la o persoană juridică autorizată și / sau independent, în formele prevăzute de lege.
(7) Sediul înscris pe certificatul de autorizare / recunoaștere a autorizării este cel declarat de persoana fizică autorizată.  Comunicările / convocările / verificările dispuse de ANCPI / CNC / OCPI se vor face la sediul declarat de persoana fizică.
(8) Persoana fizică autorizată certifică executarea și întocmirea documentațiilor prin menționarea pe documentele întocmite a următoarelor informații: numele și prenumele, categoria, seria și nr. autorizației, scrise cu majuscule și semnătura olografă. Menționarea
numelui și prenumelui, categoriei, seriei și nr. autorizației se poate face și prin utilizarea ștampilei, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6.

Articolul 24 – ODG 107/2010 actualizat
REGULAMENT privind autorizarea si recunoasterea autorizarii persoanelor fizice si juridice în vederea realizarii si verificarii lucrarilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei si cartografiei pe teritoriul României

  5 comentarii la “Articolul 24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.