3.9 Încheierea lucrărilor tehnice de cadastru

3.9 Încheierea lucrărilor tehnice de cadastru

De la data deschiderii cărţilor funciare din oficiu, registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni, cărţile funciare şi orice alte evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară se înlocuiesc, pentru sectoarele cadastrale respective, cu planul cadastral şi noile cărţi funciare.
Vechile evidenţe se păstrează în arhiva biroului teritorial şi pot fi consultate pentru istoric.
Identificarea şi numerotarea imobilelor cuprinse în titlurile de proprietate, emise în baza legilor fondului funciar sau în alte acte de proprietate, planuri şi alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare realizării lucrărilor de înregistrare sistematică şi deschiderii noilor cărţi funciare îşi pierd valabilitatea.
Sarcinile care sunt stinse prin împlinirea termenului sau din orice alt motiv nu se mai înscriu în cărţile funciare, iar dacă au fost înscrise, acestea se radiază la cererea proprietarului imobilului, a oricărei persoane interesate sau din oficiu.
Conform prevederilor legale în vigoare, închiderea vechilor evidențe se realizează prin ordin al directorului general al ANCPI, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

31/01/2019 – modificat prin Anexa ODG 155/2019.

3.9 Încheierea lucrărilor tehnice de cadastru – Ordinul nr. 1427/2017 privind aprobarea Specificatiilor tehnice de realizare a lucrarilor sistematice de cadastru pe sectoare cadastrale în vederea înscrierii imobilelor în cartea funciara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.