Articolul 116

Art. 116. –

(1) Suprapunerea virtuală există doar în baza de date grafică a oficiului teritorial, imobilul nefiind afectat de suprapunere în teren şi este generată de erori de măsurare, prelucrare a datelor şi integrare în baza de date.
(2) Suprapunerea virtuală se soluţionează prin operaţiunea de repoziţionare.
(3) Dacă documentaţia de repoziţionare nu este realizată de către persoana autorizată în termenul stabilit de inspector, din motive nejustificate, aceasta este sancţionată conform prezentului regulament.
(4) Dacă rectificarea coordonatelor imobilului implică modificarea suprafeţei cu un procent care depăşeşte +/- 2%, persoana autorizată întocmeşte documentaţia de actualizare informaţii tehnice.
(5) Dacă la întocmirea documentaţiei de actualizare informaţii tehnice, proprietarul imobilului poziţionat greşit refuză să îşi exprime acordul sau nu este găsit, persoana autorizată dă o declaraţie cu privire la aceste aspecte, în termenul stabilit de inspector. În baza declaraţiei persoanei autorizate şi a referatului de constatare întocmit de inspector, aprobat de inginerul şef, inspectorul actualizează datele textuale referitoare la teren în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, prin completarea rubricii Observaţii cu menţiunea „Imobil înregistrat în planul cadastral fără formă şi localizare corectă”. Această menţiune se va face şi pe planul de amplasament şi delimitare din arhiva oficiului teritorial şi nu constituie piedică la recepţia altei documentaţii cadastrale poziţionate corect.
14/09/2017 – alineatul a fost modificat prin Regulament din 21/08/2017
(6) «abrogat» Referatul de constatare descrie suprapunerea virtuală, se înregistrează în registrul general de intrare, are anexate documentele menţionate anterior şi se transmite serviciului de publicitate imobiliară în vederea emiterii încheierii de carte funciară, care se comunică părţilor.
Alineatul a fost abrogat prin Anexă din 26/11/2015.

(7) Prevederile alin. (5) sunt aplicabile și cu prilejul conversiei geometriei imobilelor care au făcut obiectul documentațiilor cadastrale întocmite în sistem local.

Articolul a fost modificat prin ODG 1207/2020.

Articolul 116 – ODG 700/2014 actualizat – Regulamentul de avizare, receptie si înscriere în evidentele de cadastru si carte funciara din 09.07.2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.