Articolul 198

Art. 198. –

(1) Incapacitatea sau restrângerea prin efectul legii a capacităţii de exerciţiu se poate nota în cartea funciară la cererea reprezentantului sau a ocrotitorului legal ori a minorului însuşi, în baza copiei legalizate a certificatului de naştere sau a cărţii de identitate care atestă vârsta incapabilului. Radierea se va face la cererea persoanei interesate, după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu prin împlinirea vârstei de 18 ani de către cel la care se referă notarea, potrivit menţiunilor din cartea funciară. Radierea se va putea face, la cererea persoanei interesate, şi mai înainte de acest moment, în baza certificatului de căsătorie care face dovada căsătoriei minorului înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.
(2) Restrângerea prin efectul legii a capacităţii de folosinţă a persoanei juridice fără scop lucrativ se poate nota, la cerere, în temeiul actului de constituire sau al statutului din care rezultă scopul persoanei juridice. Notarea va indica acest scop şi va cuprinde menţiunea că persoana juridică fără scop lucrativ la care se referă notarea poate avea doar drepturile şi obligaţiile civile care sunt necesare pentru realizarea scopului astfel menţionat.

 

Articolul 198 - ODG 700/2014 actualizat
Regulamentul de avizare, receptie si înscriere în evidentele de cadastru si carte funciara din 09.07.2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.