Articolul 208

Art. 208. –

(1) Excepţiile pe care debitorul cedat le-ar fi putut opune cedentului unei creanţe garantate cu o ipotecă imobiliară pentru cauze anterioare notificării sau acceptării cesiunii creanţei ipotecare şi pe care înţelege să le opună cesionarului se pot nota în cartea funciară la cererea debitorului cedat. Excepţiile care fac obiectul notării vor fi menţionate în cererea de înscriere prin indicarea cel puţin a obiectului, a temeiului şi a efectului lor, de exemplu, prin indicarea compensaţiei legale, a izvorului creanţei opuse în compensaţie şi a sumei până la care compensaţia a operat.
(2) Registratorul admite cererea de notare doar dacă aceasta a fost înregistrată la biroul de carte funciară în termen de o lună de la comunicarea către debitorul cedat a încheierii prin care s-a încuviinţat intabularea ipotecii creanţei cesionate în beneficiul creditorului cesionar, potrivit dovezii de comunicare.
(3) În afara altor cazuri prevăzute de lege, notarea excepţiilor debitorului cedat se radiază la cerere, în temeiul hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a constatat netemeinicia excepţiilor notate.

 

Articolul 208 - ODG 700/2014 actualizat
Regulamentul de avizare, receptie si înscriere în evidentele de cadastru si carte funciara din 09.07.2014

  1 comentariu la “Articolul 208

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.