Articolul 272

Art. 272. –

Recepţia lucrărilor de specialitate se realizează astfel:
a) «abrogat» recepţia lucrărilor de teren se efectuează de către oficiile teritoriale pe raza cărora se află lucrarea de specialitate recepţionată;
11/01/2017 – litera a fost abrogată prin Ordin 1550/2016.
b) «abrogat» recepţia lucrărilor de birou se face, după caz, de către Agenţia Naţională sau de oficiile teritoriale, în funcţie de teritoriul pe care se situează lucrarea de specialitate;
11/01/2017 – litera a fost abrogată prin Ordin 1550/2016.
c) dacă la recepţia planurilor executate în vederea obţinerii autorizaţiei de construire (PAC), se constată diferenţe între configuraţia şi suprafaţa imobilului măsurat ce face obiectul planului supus recepţiei şi configuraţia şi suprafaţa imobilului anterior recepţionat şi înregistrat în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, cererea de recepţie se respinge şi pentru imobilul în cauză se va realiza documentaţie cadastrală de actualizare informaţii tehnice;
d) pentru recepţia planurilor executate în vederea obţinerii autorizaţiei de construire (PAC), imobilul – teren ce face obiectul cererii trebuie să fie înregistrat în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară.

 

Articolul 272 - ODG 700/2014 actualizat
Regulamentul de avizare, receptie si înscriere în evidentele de cadastru si carte funciara din 09.07.2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.