Articolul 275

Art. 275. –

(1) Documentele cartografice destinate uzului public se difuzează numai după efectuarea recepţiei acestora.
(2) Executantul lucrării de specialitate este obligat ca, după recepţia documentelor cartografice destinate uzului public, să inscripţioneze documentele cu menţiunea „Recepţionat CNC/data”.
11/01/2017 – alineatul a fost modificat prin Ordin 1550/2016
(3) Documentaţia necesară recepţiei documentelor cartografice destinate uzului public cuprinde:
01/01/2016 – alineatul a fost introdus prin Anexă din 26/11/2015.
a) borderoul;
b) dovada achitării tarifelor legale;
c) cererea de recepţie;
d) memoriul tehnic, care va cuprinde: scopul lucrării şi termenul de execuţie, precizarea limitelor zonei (cursuri de apă, căi de comunicaţie, limite administrative etc. sau trapeze în nomenclatura Gauss, sau coordonate geografice extreme), menţionarea datelor ce vor rezulta, preciziile acestora, gradul de detaliere, scara corespunzătoare a produselor cartografice, suprafaţa pe care se execută lucrarea, formatul în care vor fi predate;
g) copii ale specificaţiilor tehnice solicitate de beneficiar prevăzute în contract sau în caietul de sarcini, care au menţiunea: „conform cu originalul” şi semnătura beneficiarului/executantului, copia procesului verbal de avizare a specificaţiilor tehnice, emis de ANCPI, dacă este cazul;
h) planul de încadrare în zonă;
i) produsul cartografic în format analogic şi digital vector.

 

Articolul 275 - ODG 700/2014 actualizat
Regulamentul de avizare, receptie si înscriere în evidentele de cadastru si carte funciara din 09.07.2014

  1 comentariu la “Articolul 275

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.