Articolul 9

Art. 9. –

01/01/2016 – Art. 9. – a fost modificat prin Anexă din 26/11/2015

(1) Cuprinsul părţilor cărţii funciare este prevăzut la art. 23 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată.
(2) Pentru fiecare dintre înscrierile cuprinse în partea a II-a şi a III-a a cărţii funciare, se vor indica:
a) numărul curent al operaţiunii înscrise;
b) înscrisul/înscrisurile pe care se întemeiază înscrierea;
c) indicarea tipului de înscriere;
d) observaţii, după caz.
(3) Ori de câte ori înscrierea efectuată în partea a II-a şi a III-a a cărţii funciare priveşte un drept, se va indica şi titularul dreptului, prin indicarea numelui complet al persoanei fizice sau a denumirii complete a persoanei juridice care are această calitate, precum şi a datelor de identificare ale acestora: codul numeric personal sau, după caz, numărul de identificare fiscală, dacă este atribuit, codul de înregistrare fiscală ori codul unic de înregistrare, după caz. Datele cu caracter personal se vor înscrie în baza de date şi nu vor fi vizibile în rapoartele generate de sistemul informatic.
(4) Numărul curent al operaţiunii înscrise este numărul de ordine sub care s-a făcut înscrierea şi la care, dacă este cazul, se face trimitere în rubrica „observaţii” din celelalte părţi ale cărţii funciare sau de la alte înscrieri din partea a II-a şi a III-a ori, după caz, din alte cărţi funciare.
(5) Atunci când înscrierea priveşte dreptul de proprietate, în descrierea operaţiunii efectuate se vor indica dobândirea, modificarea sau stingerea dreptului ori a unei cote-părţi din acesta, cu indicarea actului sau a faptului juridic din care izvorăsc aceste efecte, precum şi cu menţiunea caracterului exclusiv al dreptului de proprietate sau, după caz, a modalităţii dreptului de proprietate sub forma proprietăţii comune pe cote-părţi ori a proprietăţii comune în devălmăşie.
(6) Atunci când înscrierea priveşte o servitute pentru care imobilul constituie fond dominant, în descrierea operaţiunii înscrise se va indica natura servituţii, prin arătarea obiectului acesteia.
(7) Atunci când înscrierea priveşte un drept personal, în descrierea operaţiunii se vor indica obiectul acestuia şi actul juridic sau faptul juridic ce constituie izvorul dreptului personal înscris.
(8) Atunci când înscrierea priveşte alte fapte sau raporturi juridice referitoare la proprietate, în descrierea operaţiunii se va indica faptul sau raportul juridic supus înscrierii.
(9) Atunci când se efectuează modificări, îndreptări sau însemnări privitoare la cele arătate în titlul cărţii funciare ori la înscrierile efectuate în partea I, a II-a şi a III-a a cărţii funciare, în descrierea operaţiunii se va arăta în ce constă modificarea, îndreptarea sau însemnarea.

 

Articolul 9 - ODG 700/2014 actualizat
Regulamentul de avizare, receptie si înscriere în evidentele de cadastru si carte funciara din 09.07.2014

  1 comentariu la “Articolul 9

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.