Etichetă: codul de procedura civila

Post navigation

Art. 2

Art. 2. – Regulamentul este elaborat în aplicarea dispozițiilor Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Codului civil, ale Codului de procedură civilă și a altor reglementări cu incidență asupra activității specifice. Articolul 2 – ODG 600/2023 – Regulamentul de receptie si înscriere în evidentele de cadastru si carte funciara Read more →

Articolul 248

Art. 248. – Dacă în arhiva biroului teritorial nu se mai află încheierea privind o operaţiune efectuată în cartea funciară, atestarea efectuării acestor operaţiuni se face pe cale administrativă, prin emiterea unei adrese prin care se va certifica faptul că operaţiunea dispusă prin încheierea nr. . . . a fost efectuată în cartea funciară. Pentru reconstituirea încheierii de carte funciară… Read more →

Articolul 195

Art. 195. – (1) Sechestrul asupra imobilului prevăzut de art. 797 alin. (3) din Codul de procedură civilă se va nota în temeiul încheierii judecătoreşti executorii prin care a fost încuviinţată această măsură, şi se radiază la cerere în baza adresei executorului judecătoresc sau a hotărârii judecătoreşti. (2) Sechestrul asigurător prevăzut de Codul de procedură fiscală asupra imobilului se va… Read more →

Articolul 166

Art. 166. – (1) Registratorul de carte funciară dispune în baza actului de adjudecare: a) intabularea dreptului de proprietate în favoarea adjudecatarului, pentru executările începute în temeiul dispozițiilor Codului de procedură civilă de la 1865; b) înscrierea provizorie a dreptului de proprietate în favoarea adjudecatarului, pentru executările începute în temeiul dispozițiilor Codului de procedură civilă, în perioada 15.02.2013-19.10.2014. Justificarea înscrierii provizorii a adjudecatarului… Read more →

Articolul 76

Art. 76. – (1) În vederea efectuării înscrierii în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a imobilului care a făcut obiectul unui litigiu în care s-a dispus expertiza judiciară, avizată de oficiul teritorial, planul de amplasament şi delimitare a imobilului pentru care s-a admis recepţia ţine locul documentaţiei cadastrale după pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive. Atribuirea numărului cadastral se face… Read more →