Etichetă: infractiuni

Articolul 87

Art. 87 – Constituie contravenții în domeniul apelor următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: 1) executarea sau punerea în funcțiune de lucrări construite pe ape sau care au legătură cu apele, precum și modificarea sau extinderea acestora, fără aviz/ autorizație sau fără respectarea avizului ori a autorizației de gospodărire… Read more →

Articolul 78

Art. 78 – (1) Activitatea de gospodărire a apelor și respectarea prevederilor prezentei legi sunt supuse controlului de specialitate. (2) Abrogat. (la 22-07-2010, Alin. (2) al art. 78 a fost abrogat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 12 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 497 din 19 iulie 2010, care modifică pct. 53 al art. I din… Read more →

Articolul 111

Art. 111 – (1) Constituie contravenții la normele privind evidenta, protecția, folosirea și ameliorarea terenurilor agricole sau silvice următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții, încât, potrivit legii penale, constituie infracțiuni: a) efectuarea de schimburi de terenuri și a schimbării categoriei de folosință a terenurilor de la superioară la inferioară, precum și folosirea definitivă sau temporară a terenurilor agricole… Read more →

Articolul 26

Art. 26. – (1) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni: a) executarea sau desfiinţarea, totală ori parţială, fără autorizaţie a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepţia celor menţionate la lit. b), c), e) şi g), de către investitor şi executant; b) executarea sau desființarea, cu nerespectarea prevederilor autorizației, a… Read more →

Articolul 81

Art. 81. – (1) Înainte de soluţionarea cererii având ca obiect prima înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, asistentul registrator solicită referentului arhivar o copie „conformă cu exemplarul aflat în arhivă” a actului transcris în vechile registre de publicitate imobiliară în temeiul căruia urmează a fi efectuată înscrierea. (2) Copia menţionată la alin. (1) este confruntată de către… Read more →