Etichetă: legea 7/1996

Articolul 32

Art.  32.  -­ Soluţionarea  plângerii  împotriva  încheierii  de  carte  funciară,  a   acţiunii  în  justificare  tabulară, în  rectificare,  precum  şi  prestaţie  tabulară  se   face  fără  citarea  oficiului  teritorial.   Articolul 32. Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996 actualizata Read more →

Articolul 31

Art.  31.  -­ (1)  Încheierea  se  comunică  celui  care  a  cerut  înscrierea  sau   radierea  unui  act  sau  fapt  juridic,  precum  şi  celorlalte  persoane  interesate   potrivit  menţiunilor  din  cartea  funciară,  cu  privire  la  imobilul  în  cauză,  în   termen  de  15  zile  de  la  pronunţarea  încheierii,  dar  nu  mai  târziu  de  30  de  zile   de  la  data  înregistrării… Read more →

Articolul 30

Art.  30.  -­ (1)  Dacă  registratorul  constată  că  actele  depuse  în  justificarea   cererii  de  înscriere  în  cartea  funciară,  precum  şi  aceasta  din  urmă  nu   întrunesc  condiţiile  de  formă  cerute  de  lege  pentru  validitatea  acestora,   cererea  se  respinge  printr-­o  încheiere  motivată. (2)  Registratorul  va  respinge  cererea  de  înscriere  a  actului  juridic  a  cărui   nulitate  absolută  este  prevăzută… Read more →

Articolul 29

 Art.  29.   -­ – Art. a fost modificat prin Legea 105/2019 în vigoare din 23/05/2019. (1)   În  cazul  în  care  registratorul  admite  cererea,  dispune   intabularea  sau  înscrierea  provizorie  prin  încheiere,  dacă  înscrisul   îndeplineşte  următoarele  condiţii  limitative: a)  este  încheiat  cu  respectarea  condiţiilor  de  formă  prevăzute  de  lege; b)  identifică  corect  numele  sau  denumirea  părţilor  şi  menţionează… Read more →

Articolul 28

 Art.  28.  – – Art. a fost modificat prin Legea 105/2019 în vigoare din 23/05/2019. (1)  Cererea  de  înscriere  în  cartea  funciară  se  va  depune  la   birourile  teritoriale  ale  oficiului  teritorial  şi  va  fi  însoţită  de  înscrisul  original  sau   de  copia  legalizată  de  pe  acesta,  prin  care  se  constată  actul  sau  faptul  juridic   a  cărui  înscriere  se… Read more →

Articolul 26

Art.  26.  -­ (1)  Dacă  un  imobil  cu  construcţie  „condominiu”,  din  care  unele   părţi  sunt  comune  indivize  iar  restul  sunt  individuale,  se  întocmeşte  o  carte   funciară  colectivă  pentru  întreaga  construcţie,  şi  câte  o  carte  funciară   individuală  pentru  fiecare  proprietate  individuală  care  poate  fi  reprezentată  din   apartamente  sau  spaţii  cu  altă  destinaţie  decât  cea  de  locuinţă; prin… Read more →

Articolul 25

Art.  25.  -­ (1)  Proprietarii  unor  imobile  învecinate,  în  vederea  unei  mai  bune   exploatări  a  acestora,  pot  să  le  alipească  într-­un  imobil,  în  baza  unei   documentaţii  cadastrale  şi  a  actului  autentic,  întocmite  în  condiţiile  legii. (2)  Actele  de  alipire  şi  dezlipire  a  imobilelor  înscrise  în  cartea  funciară  se   încheie  în  formă  autentică.   Articolul 25. Legea cadastrului… Read more →

Articolul 24

 Art.  24.  – – Art. a fost modificat prin Legea 105/2019 în vigoare din 23/05/2019. (1)  Înscrierile  în  cartea  funciară  sunt:  intabularea,  înscrierea   provizorie  şi  notarea. (2)  Cazurile,  condiţiile  şi  regimul  juridic  al  acestor  înscrieri  sunt  stabilite  de   Codul  civil,  iar  procedura  de  înscriere  în  cartea  funciară,  de  prezenta  lege  şi   de  regulamentul  aprobat  prin  ordin  cu… Read more →

Articolul 23

 Art.  23.  – Cartea  funciară  este  alcătuită  din  titlu,  indicând  numărul  ei  şi   numele  localităţii  în  care  este  situat  imobilul,  precum  şi  din  3  părţi: A.  partea  I,  referitoare  la  descrierea  imobilelor,  care  va  cuprinde a)  numărul  de  ordine  şi  cel  cadastral  al  imobilului; b)  suprafaţa  imobilului,  reieşită  din  măsurători  cadastrale,  destinaţia,  adresa   administrativă,  categoriile  de  folosinţă  şi,… Read more →

Articolul 22

Art.  22.  -­ – Art. a fost modificat prin Legea 105/2019 în vigoare din 23/05/2019. (1)  Activitatea  de  publicitate  imobiliară  în  cadrul  oficiilor  teritoriale   este  îndeplinită  de  registratori  de  carte  funciară,  denumiţi  în  continuare   registratori,  numiţi  prin  ordin  al  directorului  general  al  Agenţiei  Naţionale,  în   urma  unui  concurs  organizat  de  aceasta. Asistenţii-­registratori  efectuează   înscrierile  în  cartea… Read more →

Articolul 21

Art.  21.  -­   (1)  Publicitatea  imobiliară  întemeiată  pe  sistemul  de  evidenţă  a   cadastrului  are  ca  obiect  înscrierea  în  cartea  funciară  a  actelor  şi  faptelor   juridice  referitoare  la  imobilele  din  aceeaşi  unitate  administrativ-­teritorială,  în   scopul  transmiterii  sau  constituirii  de  drepturi  reale  imobiliare  ori,  după  caz,  al   opozabilităţii  faţă  de  terţi  a  acestor  înscrieri. (2)  Publicitatea  imobiliară… Read more →

Articolul 18

Art.  18.  -­ Completarea,  modernizarea  şi  menţinerea  în  stare  de  utilizare  a   reţelei  geodezice  naţionale necesare  întocmirii  şi  ţinerii  la  zi  a  planurilor   cadastrale  şi  hărţilor  topografice  se realizează  sub  coordonarea  Agenţiei   Naţionale. Articolul 18. Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996 actualizata Read more →

Articolul 16

Art.  16.  -­ Registrul  cadastral  al  imobilelor  şi  planul  cadastral  stau  la  baza   completării  sau,  după  caz,  a  întocmirii  din  oficiu  a  cărţilor  funciare,  la   finalizarea  măsurătorilor  cadastrale  la  nivelul  sectoarelor  cadastrale.  Un   exemplar  din  planurile  şi  registrele  cadastrale  se  transmite  cu  titlu  gratuit   unităţilor  administrativ-teritoriale.   Articolul 16. Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr.… Read more →

Articolul 15

Art.  15.  – (1)  De  la  data  deschiderii  cărţilor  funciare  din  oficiu,  registrele  de   transcripţiuni  şi  inscripţiuni,  cărţile  funciare  şi  orice  alte  evidenţe  de  cadastru  şi   publicitate  imobiliară  se  vor  înlocui,  pentru  sectoarele  cadastrale  respective,   cu  planul  cadastral  şi  noile  cărţi  funciare.  Vechile  evidenţe  se  păstrează  în   arhiva  biroului  teritorial  şi  pot  fi  consultate  pentru  istoric.… Read more →

Articolul 14

 Art.  14.  -­ (1) Documentele tehnice realizate la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale se afișează, prin grija oficiului teritorial, în condițiile art. 11 alin. (2) lit. k), pentru o perioadă de 60 de zile. Cererile de rectificare a documentelor tehnice ale cadastrului se formulează în termen de 60 de zile de la data afișării și sunt însoțite de documente doveditoare. Comisia… Read more →

Articolul 13

Art.  13.  – – Art. a fost modificat prin Legea 105/2019 în vigoare din 23/05/2019. (1)  În  cazul  imobilelor  care  fac  obiectul  înregistrării  sistematice,  în   lipsa  actelor  doveditoare  ale  dreptului  de  proprietate,  în  documentele  tehnice   se  va  înscrie  posesia  de  fapt  asupra  imobilului,  în  baza  identificării  efectuate   de  persoanele  menţionate  la  art.  12  alin.  (9),  cu  ocazia… Read more →

Articolul 12

Art.  12.  -­ (1)  Documentele  tehnice  ale  cadastrului  se  întocmesc  pentru   fiecare  sector  cadastral  şi  evidenţiază  situaţia  de  fapt  constatată  de  persoana   autorizată  care  efectuează  lucrările  de  înregistrare  sistematică  şi  constituie   temeiul  înregistrării  din  oficiu  a  imobilelor  în  evidenţele  de  cadastru  şi  în  cartea   funciară. Documentele  tehnice  sunt: a)  planul  cadastral; b)  registrul  cadastral  al  imobilelor;… Read more →

Articolul 11

 Art.  11.  -­ – Art. fost modificat prin Legea 105/2019 în vigoare din 23/05/2019. (1) Unitățile administrativ-teritoriale și/sau, după caz, sectoarele cadastrale în care se vor derula lucrări de înregistrare sistematică se aduc la cunoștința publică, pe pagina de internet special creată de către Agenția Națională, în scopul informării autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, precum și a persoanelor fizice… Read more →