Art. 44. –
(1) În condiţiile prezentei legi, în vederea realizării unui cadru legislativ unitar privind autorizarea lucrărilor de construcţii, toate reglementările tehnice – norme, normative, instrucţiuni -, cu aplicabilitate în domeniul construcţiilor şi urbanismului, elaborate de ministere şi de alte organe centrale, se transmit în mod obligatoriu spre avizare Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
(2) Ministerele şi celelalte organe centrale care au elaborat reglementări tehnice, potrivit prevederilor alin. (1), au obligaţia de a le transmite Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în vederea avizării în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi, sub sancţiunea încetării aplicabilităţii acestora.
1 comentariu la “Articolul 44”