Articolul 45

Art. 45. –

(1) În termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi, consiliile judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi consiliile locale municipale, orăşeneşti şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti vor organiza, în cadrul aparatului propriu, structuri de specialitate pentru îndeplinirea atribuţiilor aflate în responsabilitatea arhitectului-şef, funcţionar public cu funcţie de conducere, şeful compartimentului / structurii de specialitate, cu atribuţii în domeniul urbanismului, amenajării teritoriului şi autorizării executării lucrărilor de construcţii, şi pentru:
a) avizarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism, precum şi eliberarea certificatelor de urbanism;
b) «abrogat»
c) întocmirea şi eliberarea autorizaţiei de construire / desfiinţare;
d) organizarea şi exercitarea controlului propriu privind disciplina în construcţii.

(1.1) Autoritățile administrației publice de la nivel județean și de la nivelul municipiilor reședință de județ competente au obligația de a organiza în cadrul structurilor de specialitate Comisia pentru acord unic, denumită în continuare C.A.U., în vederea obținerii, contra cost, în condițiile legii, la cererea solicitantului, a avizelor și acordurilor necesare autorizării executării lucrărilor de construcții prin emiterea acordului unic, pe baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construire/desființare, însoțită de documentațiile tehnice de avizare specifice, depuse în format electronic.

(1.2) Pentru autoritățile administrației publice locale, altele decât cele prevăzute la alin. (1.1), organizarea comisiei pentru acord unic este opțională.
(1.3) Obținerea avizelor și acordurilor se poate realiza fie direct de către solicitant sau împuterniciții acestora, anterior depunerii documentației tehnice pentru autorizarea construcției, fie prin intermediul C.A.U. la cererea solicitantului, potrivit alin. (1.1).
(1.4) În situația obținerii avizelor și acordurilor prin intermediul comisiei pentru acord unic, corespondența dintre autoritățile publice competente cu autorizarea construcțiilor și emitenții de avize se va realiza prin intermediul portalului http://www.edirect.e-guvernare.ro/.

Alineatele (1.2)-(1.4) au fost introduse prin Legea 193/2019.

(1.5) În situația depunerii documentațiilor prevăzute la alin. (11) exclusiv în format electronic, acestea vor fi semnate cu semnătură electronică calificată sau avansată, definite potrivit prevederilor art. 3 pct. 11 și 12 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE, de către toți specialiștii prevăzuți de lege, corespunzător dreptului de practică profesională dobândit de aceștia, documentul având aceeași valoare juridică cu cele din format scriptic.

(1.6) Relațiile funcționale, atribuțiile, precum și asigurarea ritmicității funcționării C.A.U. se stabilesc prin regulamente de organizare și funcționare, care se aprobă prin dispoziție a primarului, respectiv a președintelui consiliului județean, la propunerea arhitectului-șef sau a persoanei cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului conform legii.

(1.7) Pe bază de protocoale încheiate între autoritățile administrației publice locale și emitenții de avize și acorduri, C.A.U. se compune din:

a) specialiști provenind din structura proprie a aparatului administrației publice locale, care asigură și secretariatul comisiei;

b) reprezentanții delegați ai tuturor societăților care administrează și/sau furnizează utilitățile urbane-avizatori;

c) reprezentanții împuterniciți ai serviciilor descentralizate ale administrației publice centrale în domeniile prevenirii și stingerii incendiilor, apărării civile și protecției sănătății populației, prevăzute de lege;

d) reprezentanții altor instituții emitente de avize și acorduri relevante, după caz.

(1.8) Secretariatul C.A.U. organizat în cadrul structurii de specialitate preia documentațiile și verifică respectarea condițiilor din certificatul de urbanism depus de solicitanți. În situația în care documentația depusă nu respectă cerințele urbanistice care să permită continuarea procedurii de avizare-autorizare, returnează solicitantului documentația neconformă. În situația respectării cerințelor urbanistice, transmite documentațiile de avizare, prin intermediul punctului unic de contact http://www.edirect.e-guvernare.ro/ către fiecare reprezentant al avizatorilor prevăzut în certificatul de urbanism. Secretariatul C.A.U. urmărește emiterea avizelor în termenele prevăzute de lege, iar în cazul depășirii acestora, sesizează Inspectoratul de Stat în Construcții – I.S.C. pentru aplicarea sancțiunilor conform legii.

(1.9) C.A.U. are caracter permanent și își desfășoară activitatea de regulă prin procedură scrisă electronică, prin intermediul punctului unic de contact http://www.edirect.e-guvernare.ro/ și, în situațiile în care se impune, prin reuniuni de lucru la sediul primăriei/consiliului județean. C.A.U. se întrunește ori de câte ori este nevoie pentru emiterea acordurilor unice, cu respectarea termenelor legale.

(1.10) C.A.U. are cel puțin următoarele atribuții principale:

a) primește, prin intermediul secretariatului, documentațiile tehnice de avizare specifice, depuse în format electronic;

b) analizează documentațiile în conformitate cu legislația specifică în vederea emiterii avizelor/acordurilor;

c) în situațiile în care emitenții de avize/acorduri consideră necesare completări sau modificări ale documentației, C.A.U. analizează solicitările în cauză și modul în care acestea influențează condițiile tehnice impuse prin alte avize și conduc la modificarea soluției, comunicând aceste aspecte atât solicitantului, cât și avizatorilor afectați;

d) transmite secretariatului avizele obținute prin C.A.U. și propunerea de acord unic în vederea informării solicitantului și continuării procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construire.

(1.11) În situația în care solicitantul optează pentru obținerea avizelor și acordurilor prin intermediul C.A.U., taxele și tarifele pentru emiterea avizelor și acordurilor cerute prin certificatul de urbanism se suportă de solicitant, cuantumurile taxelor fiind stabilite de emitenții avizelor și acordurilor, care se calculează potrivit reglementărilor legale specifice fiecărui domeniu de avizare și se comunică emitenților de autorizații de construire/desființare.

(1.12) După obținerea avizelor, autoritatea publică emite acordul unic pe baza propunerii C.A.U., în baza căruia se achită taxele aferente avizelor/acordurilor emise și se continuă procedura de autorizare.

(1.13) Solicitantul achită la casieria primăriei/consiliului județean sau prin intermediul https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public taxele pentru avizele și acordurile solicitate prin certificatul de urbanism în baza dispozițiilor de plată emise de către secretariatul C.A.U. în ziua depunerii documentelor, chitanțele atașându-se la cererea pentru obținerea avizelor și acordurilor prin intermediul C.A.U. Taxele intră într-un cont colector (sume de mandate) de unde se virează către emitenții avizelor/acordurilor în maximum 24 de ore de la primire.

(1.14) În vederea emiterii acordului unic prin intermediul C.A.U., pentru emiterea autorizațiilor de construire, consiliile județene și locale vor stabili taxe în condițiile legii.

(1.15) În cazul plăților efectuate prin https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public, acestea se vor pune la dispoziția instituției emitente în format electronic.

(2) Consiliul local al comunei poate organiza structuri de specialitate la nivelul aparatului propriu, în condiţiile prevăzute la alin. (1), în baza unei hotărâri adoptate în acest sens.
(3) Structurile de specialitate constituite în cadrul consiliilor judeţene acordă asistenţă tehnică de specialitate, analizează şi avizează cererile depuse pentru emiterea certificatelor de urbanism şi documentaţiile pentru emiterea autorizaţiilor de construire din competenţa de emitere a primarilor comunelor şi oraşelor care nu au constituite încă structuri de specialitate, în condiţiile prevederilor alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 4 alin. (1) lit. e), la cererea acestora.
(3.1) Prin excepţie de la prevederile art. 4 alin. (1) lit. e), preşedinţii consiliilor judeţene pot emite autorizaţii de construire pentru lucrări din aria de competenţă a primarilor comunelor şi oraşelor care încă nu au constituite structurile de specialitate potrivit prevederilor alin. (1), pe termen limitat, la solicitarea acestora.
(4) În cazul în care, din cauza lipsei de specialişti, nu se pot constitui structurile de specialitate prevăzute la alin. (1) la nivelul oraşelor sau al municipiilor se vor aplica în mod corespunzător prevederile alin. (3).
(5) Funcţia de arhitect-şef, prevăzută la alin. (1), se înscrie în nomenclatorul funcţiilor de conducere din cadrul aparatului propriu al consiliilor judeţene şi locale şi se echivalează după cum urmează:
a) şef de departament sau director general, pentru arhitectul-şef al municipiului Bucureşti, respectiv pentru arhitectul-şef al judeţului, arhitecţii-şefi ai municipiilor, precum şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti;
b) şef serviciu, pentru arhitecţii-şefi ai oraşelor;
c) şef birou, pentru persoanele cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi al autorizării executării lucrărilor de construcţii din cadrul primăriilor de comună, şefi ai structurilor de specialitate organizate la nivelul acestora, în condiţiile prevăzute la alin. (2).
(6) Pentru constituirea băncii de date, toţi posesorii de reţele tehnico-edilitare, supra- şi subterane, sunt obligaţi să transmită autorităţilor administraţiei publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti planurile cadastrale cuprinzând traseele reţelelor existente pe teritoriul judeţului şi al localităţilor, respectiv al municipiului Bucureşti. Aceste planuri vor fi puse de autorităţile administraţiei publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti la dispoziţia tuturor primăriilor municipiilor, oraşelor şi comunelor, respectiv primăriilor sectoarelor municipiului Bucureşti în a căror rază administrativ-teritorială sunt situate reţelele tehnico-edilitare.

(7) Planurile prevăzute la alin. (6) vor fi transmise autorităților administrației publice județene în termen de 30 de zile de la data recepției la terminarea lucrărilor pentru fiecare lucrare de investiție efectuată în legătură cu infrastructura tehnico-edilitară, în conformitate cu prevederile legale. Pentru infrastructurile/ rețelele existente termenul de transmitere este de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Alineatul (7) a fost introdus prin Legea 193/2019.

Articol modificat prin Legea 7/2020 pentru modificarea si completarea Legii 10/1995 privind calitatea în constructii si pentru modificarea si completarea Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de constructii

Art. 45 – Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii actualizata

  1 comentariu la “Articolul 45

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.