Art. 23. – (1) Intravilanul localităţilor se stabileşte prin planurile generale de urbanism – PUG -, aprobate potrivit legii. (2) Ulterior aprobării Planului General de Urbanism – PUG – pot fi introduse în intravilanul localităţilor şi unele terenuri din extravilan, numai în condiţii temeinic fundamentate pe bază de planuri urbanistice zonale – PUZ -, aprobate potrivit legii. (3) Terenurile destinate construirii, evidenţiate în intravilan,… Read more →
Etichetă: terenurile destinate construirii
Articolul 13
Art. 13. – (1) Terenurile aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, destinate construirii, pot fi vândute, concesionate ori închiriate prin licitaţie publică, potrivit legii, în condiţiile respectării prevederilor documentaţiilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, în vederea realizării de către titular a construcţiei. (2) Terenurile aparţinând domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se pot concesiona numai în… Read more →