Art. 47 –
(1) Consiliile parohiale sau organele reprezentative ale schiturilor și mănăstirilor, precum și ale instituțiilor de învățământ, pot cere restituirea terenurilor cu vegetație forestieră, păduri, zăvoaie, tufărișuri, pajiști permanente împădurite, care le-au aparținut în proprietate, în limita suprafețelor pe care le-au avut în proprietate, dar nu mai mult de 30 ha, indiferent dacă sunt situate pe raza mai multor localități.
Alin. (1) al art. 47 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 86 din 27 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 491 din 2 iulie 2014, care modifică pct. 4 al art. 20 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 34 din 23 aprilie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 267 din 13 mai 2013.
(2) Cererile împreună cu actele doveditoare de proprietate se fac în termenul, cu procedura și în condițiile prevăzute la art. 9 alin. (3)-(9).
(3) Consiliile locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pot cere restituirea în proprietate privată a terenurilor cu vegetație forestieră, păduri, zăvoaie, tufărișuri, pajiști permanente împădurite, în baza actelor care le atesta aceasta calitate, cu procedura și în condițiile prevăzute la art. 9 alin. (3)-(9).
Alin. (3) al art. 47 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 86 din 27 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 491 din 2 iulie 2014, care modifică pct. 4 al art. 20 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 34 din 23 aprilie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 267 din 13 mai 2013.(4) Dispozițiile art. 45 alin. (2) rămân aplicabile.