Art. 92.1 –
(1) Introducerea în intravilanul unităților administrativ-teritoriale a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu plata tarifului datorat la Fondul de ameliorare a fondului funciar, calculat conform anexei nr. 1.
(2) Prin excepție de la alin. (1) tariful nu se plătește pentru introducerea în intravilanul unităților administrativ-teritoriale:
a) a terenurilor agricole din extravilan pentru realizarea obiectivelor de interes public, finanțate de la bugetul de stat sau bugetul local, ai căror beneficiari sunt autoritățile și instituțiile administrației publice, prin Planul urbanistic zonal/ Planul urbanistic general;
Litera a) din Alineatul (2) , Articolul 92.1 , Capitolul VII a fost modificată de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 231 din 2 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 679 din 06 august 2018.
b) a terenurilor agricole din extravilan în vederea amplasării construcțiilor care servesc activităților și/sau serviciilor conexe, obiectivelor de investiții realizate din fonduri europene, din domeniul agriculturii și/ori industriei alimentare, anexele gospodărești ale exploatațiilor agricole, lucrărilor de îmbunătățiri funciare și regularizarea cursurilor de apă, canalizare, realizarea surselor de apă potabilă, puțuri, aducții de apă pentru exploatația agricolă, obiective meteorologice, obiective de investiții de interes național, județean sau local, declarate de utilitate publică, în condițiile legislației în vigoare;
c) a perimetrelor agricole din satele sau cătunele demolate, aflate în curs de reconstrucție.
(3) Plata tarifului prevăzut la alin. (1) se face în baza notei de calcul emise de către direcțiile pentru agricultură județene și a documentației necesare pentru obținerea avizului prealabil privind clasa de calitate, emis de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Capitolul VII a fost completat de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 44 din 19 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 23 ianuarie 2018.