Art. 76.8 –
(1) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor poate decide să nu realizeze evaluarea preliminară a riscului la inundații prevăzută la art. 76.1 pentru acele districte de bazine hidrografice, subbazine sau zone costiere pentru care:
a) înainte de data de 22 decembrie 2010 a fost realizată o evaluare a riscului la inundații în conformitate cu prevederile normelor metodologice sau au fost identificate zone cu risc potențial semnificativ la inundații în conformitate cu prevederile art. 76.2 alin. (1);
b) a decis, înainte de data de 22 decembrie 2010, să pregătească hărți de hazard și de risc la inundații și să creeze planuri de management al riscului la inundații în conformitate cu prevederile art. 76.2-76.4.
(2) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor poate decide să folosească hărți de hazard și hărți de risc la inundații pentru districtele bazinelor hidrografice finalizate înainte de data de 22 decembrie 2010, dacă aceste hărți oferă un nivel de informare echivalent cerințelor prevăzute la art. 76.3 și aceste hărți au fost realizate în conformitate cu normele metodologice prevăzute la art. 76.4 alin. (3) și cu anexa nr. 7.
(3) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor poate decide să folosească planurile de management al riscului la inundații pentru bazinele hidrografice finalizate înainte de data de 22 decembrie 2010, cu condiția ca aceste planuri să fie echivalente cu cerințele prevăzute la art. 76.4 și să fie realizate în conformitate cu prevederile normelor metodologice.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică fără a aduce atingere prevederilor art. 76.9.
(la 19-02-2010, Art. 76.8 a fost introdus de pct. 52 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010. )