Art. 61. –
(1) Plângerea împotriva încheierii de reexaminare se formulează de persoanele şi în condiţiile prevăzute de lege.
01/01/2016 – alineatul a fost modificat prin Anexă din 26/11/2015
(2) Plângerea împotriva încheierii registratorului şef prezentată direct, prin poştă ori prin curier se depune la biroul teritorial care a comunicat-o, se menţionează în registrul general de intrare sub numărul dosarului iniţial, fără a primi număr nou de înregistrare, cu precizarea numelui/denumirii persoanei ce o formulează şi data depunerii acesteia.
01/01/2016 – alineatul a fost modificat prin Anexă din 26/11/2015
(3) Plângerea împotriva încheierii se poate depune şi direct la judecătoria în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul, situaţie în care instanţa va solicita, din oficiu, biroului teritorial comunicarea copiei dosarului încheierii şi a copiei cărţii funciare, precum şi notarea plângerii în cartea funciară. În acest caz, plângerea se menţionează în registrul general de intrare sub numărul dosarului iniţial, fără a primi număr nou de înregistrare, cu precizarea datei primirii acesteia.
(4) În situaţiile prevăzute la alin. (2) şi (3) nu se emite încheiere de carte funciară.
(5) După verificarea dosarului şi menţionarea din oficiu a plângerii în cartea funciară, acesta se înaintează de îndată, dar nu mai târziu de 15 zile de la înregistrare, judecătoriei în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul, cu adresă de înaintare semnată de registratorul şef sau registratorul coordonator, după caz, şi de către referentul de la arhivă.
(6) Dosarul care se înaintează instanţei este format din: copia certificată a tuturor actelor şi a documentaţiilor care au stat la baza emiterii încheierii de carte funciară, precum şi a încheierii registratorului şef prin care s-a soluţionat cererea de reexaminare, primul exemplar al plângerii, după caz, copia certificată a cărţii funciare dacă este deschisă şi dovada efectuării comunicărilor. Dacă, ulterior, sunt înregistrate şi alte plângeri privind acelaşi dosar, se vor înainta şi acestea instanţei, cu menţionarea numărului iniţial de comunicare.
Articolul 61 - ODG 700/2014 actualizat Regulamentul de avizare, receptie si înscriere în evidentele de cadastru si carte funciara din 09.07.2014
1 comentariu la “Articolul 61”