Pot beneficia de locuința de protocol, la cerere, cu plata chiriei prevăzute de lege, persoanele care îndeplinesc următoarele funcții publice: vicepreședinți ai Senatului și ai Camerei Deputaților, miniștri de stat, miniștrii și asimilații acestora, precum și președintele Curții Supreme de Justiție, președintele Curții Constituționale, președintele Curții de Conturi, președintele Consiliului Legislativ și avocatul poporului, pe durata exercitării funcției sau a mandatului.
Pentru persoanele prevăzute la alin. 1, atribuirea locuinței de protocol se face prin decizie a primului-ministru și se pune la dispoziția lor de către Regia Autonoma „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”.
Atribuirea locuințelor de protocol se poate face numai dacă persoanele prevăzute la alin. 1 nu dețin, în localitatea în care își desfășoară activitatea, o altă locuință care să corespundă condițiilor stabilite potrivit art. 58 alin. 3.
Locuințele de protocol se amplasează numai în clădiri cu număr redus de apartamente destinate acestei folosințe.
(la 09-09-1999, Alin. 4 al art. 59 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999. )
Suprafețele locuințelor de protocol vor fi cu cel puțin 30% mai mari decât cele prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta lege.
(la 09-09-1999, Alin. 5 al art. 59 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999. )
1 comentariu la “Articolul 59”