Art. 43 –
(1) În vederea stabilirii orientărilor fundamentale privind gospodărirea durabilă, unitară, echilibrată și complexă a resurselor de apă și a ecosistemelor acvatice, precum și pentru protecția zonelor protejate se elaborează scheme directoare pe bazine sau grupe de bazine hidrografice. Schema directoare este instrumentul principal de planificare, dezvoltare și gospodărire a apelor la nivelul districtului de bazin hidrografic și este alcătuită din planul de amenajare a bazinului hidrografic, care include și planul de management al riscului la inundații – componenta de gospodărire cantitativă și planul de management al bazinului hidrografic – componenta de gospodărire calitativă. Schema directoare se elaborează conform metodologiei și instrucțiunilor tehnice aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale din domeniul apelor. Planurile de management al districtelor hidrografice se elaborează și se adoptă în conformitate cu termenele stabilite în Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei. Planurile de management al riscului la inundații ale bazinelor/spațiilor hidrografice se elaborează și se adoptă în conformitate cu termenele stabilite în Directiva 2007/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2007 privind evaluarea și gestionarea riscurilor de inundații.
(la 10-11-2017, Alineatul (1) din Articolul 43 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 78 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )
(1.1) Schemele directoare fixează într-o manieră integrată obiectivele de mediu pentru corpurile de apă de suprafață și subterane, urmărind să se asigure:
a) o stare bună a apelor de suprafață sau, pentru corpurile de apă artificiale sau puternic modificate, un bun potențial ecologic și o stare chimică bună a apelor de suprafață;
b) o stare chimică bună și un echilibru între cantitatea prelevată și reîncărcarea apelor pentru toate resursele de apă subterană;
c) realizarea obiectivelor special definite pentru zonele protejate, cu scopul de a reduce tratamentul necesar pentru producția de apă destinată consumului uman, cu respectarea cerințelor prevăzute în Legea nr. 458/2002, cu modificările și completările ulterioare;
d) protecția și apărarea împotriva acțiunii distructive a apelor.
(la 19-02-2010, Alin. (1^1) al art. 43 a fost modificat de pct. 29 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010. )
(1.2) Obiective mai puțin stricte decât cele stabilite la alin. (1.1) pot fi fixate prin schema directoare atunci când realizarea acestor obiective este imposibilă sau costul lor raportat la beneficiile așteptate este disproporționat. Aceste obiective mai puțin stricte sunt menționate și motivate în schema directoare, în conformitate cu prevederile art. 2.4.
(la 29-08-2004, Alin. (1.2) al art. 43 a fost introdus de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004. )
(1.3) Respectarea obiectivelor menționate la alin. (1.1) trebuie să fie asigurată până cel târziu la data de 22 decembrie 2015. Dacă obiectivele menționate la alin. (1.1) nu pot fi realizate în această perioadă, schema directoare poate prevedea perioade mai lungi ale căror motive sunt indicate în schema directoare, în conformitate cu prevederile art. 2.3.
(la 29-08-2004, Alin. (1.3) al art. 43 a fost introdus de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004. )
(1.4) Schemele-cadru de gospodărire a apelor existente la data intrării în vigoare a prezentei legi constituie baza schemelor directoare și își vor păstra valabilitatea până la intrarea în vigoare a planurilor de management. În vederea elaborării schemelor directoare se efectuează o analiză a caracteristicilor bazinelor hidrografice și a impactului activităților umane asupra stării corpurilor de apă de suprafață și subterane, precum și analiza economică a utilizării apei, în conformitate cu anexele nr. 1.2 și 4.
(la 19-02-2010, Alin. (1.4) al art. 43 a fost modificat de pct. 29 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010. )
(1.5) După aprobarea primelor scheme directoare, în conformitate cu prevederile prezentei legi, acestea se actualizează la fiecare 6 ani. Analizele caracteristicilor districtelor de bazine hidrografice, impactului activităților umane asupra stării corpurilor de apă și analiza economică a utilizatorilor de apă sunt revizuite și, dacă este cazul, sunt actualizate cu cel puțin 3 ani înainte de fiecare actualizare a schemelor directoare.
(la 19-02-2010, Alin. (1.5) al art. 43 a fost modificat de pct. 29 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010. )
(1.6) Comitetul de bazin implică în elaborarea și actualizarea schemei directoare reprezentanții autorităților publice centrale, consiliilor județene și consiliilor locale, unităților industriale și din agricultură, institutelor de cercetare, care au obligația de a comunica toate informațiile utile aflate în competența lor. Participarea activă a publicului la luarea deciziilor în domeniul gospodăririi apelor este asigurată potrivit prevederilor Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 1.044/2005 pentru aprobarea Procedurii privind consultarea utilizatorilor de apă, riveranilor și publicului la luarea deciziilor în domeniul gospodăririi apelor.
(la 19-02-2010, Alin. (1.6) al art. 43 a fost modificat de pct. 29 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010. )
(1.7) Prin intermediul paginii de internet proprii, administrațiile bazinale de apă din subordinea Administrației Naționale „Apele Române” și Comitetul de bazin pun la dispoziția publicului, pe parcursul unei perioade de cel puțin 6 luni:
a) un calendar și un program de lucru, incluzând procedura de consultare, cu cel puțin 3 ani înainte de data prevăzută pentru aprobarea schemei directoare actualizate;
b) o sinteză a problemelor care există în bazin în domeniul gospodăririi apelor, cu cel puțin 2 ani înainte de data prevăzută pentru aprobarea schemei directoare actualizate;
c) proiectul schemei directoare, cu cel puțin un an înainte de data prevăzută pentru aprobarea schemei directoare actualizate;
d) la cerere, documentele de referință și informațiile utilizate la elaborarea proiectului schemelor directoare.
(la 19-02-2010, Lit. d) a alin. (1.7) al art. 43 a fost introdusă de pct. 30 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010. )
(la 19-02-2010, Alin. (1.7) al art. 43 a fost modificat de pct. 29 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010. )
(1.8) În corelare cu prevederile planurilor din cadrul schemelor directoare se elaborează programe de măsuri care să țină seama de rezultatele analizelor prevăzute la alin. (1.4) și (1.5), realizate pentru atingerea obiectivelor prevăzute la art. 2.1 privind asigurarea protecției cantitative și calitative a apelor, apărarea împotriva acțiunilor distructive ale apelor, precum și valorificarea potențialului apelor, în raport cu cerințele dezvoltării durabile a societății și în acord cu strategia și politicile de mediu, incluzând dezvoltarea lucrărilor, instalațiilor și amenajărilor de gospodărire a apelor.
(la 10-11-2017, Alineatul (1.8) din Articolul 43 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 78 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )
(1.9) Programele de măsuri se stabilesc până la termenul stabilit în conformitate cu prevederile Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și vor fi operaționale cel târziu la data de 22 decembrie 2012. Programele de măsuri se revizuiesc și, dacă este necesar, se reactualizează până cel târziu la data de 22 decembrie 2015 și apoi la fiecare 6 ani. Toate măsurile noi sau revizuite elaborate în cadrul unui program actualizat devin operaționale în termen de cel mult 3 ani de la data adoptării lor.
(la 19-02-2010, Alin. (1.9) al art. 43 a fost modificat de pct. 29 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010. )
(1.10) Strategia națională de management al riscului la inundații, precum și programele de măsuri ce decurg din acestea se stabilesc în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi, în corelare cu prevederile schemelor-cadru de gospodărire a apelor existente la data publicării prezentei legi, care își păstrează valabilitatea până la data de 22 decembrie 2009, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(la 11-06-2006, Alin. (1.10) al art. 43 a fost introdus de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 112 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 413 din 12 mai 2006. )
(2) Componentele planurilor de management și programele de măsuri aferente prevăzute la alin. (1.8) se elaborează și se actualizează de către Administrația Națională «Apele Române», se avizează de către comitetul de bazin, la propunerea autorității publice centrale din domeniul apelor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Conținutul minim al planurilor de management și al programelor de măsuri este prevăzut în anexa nr. 3.
(la 10-11-2017, Alineatul (2) din Articolul 43 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 78 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )
(3) Toate activitățile social-economice, inclusiv amenajarea bazinelor hidrografice, protecția mediului și amenajarea teritoriului se corelează cu prevederile schemelor directoare.
(la 29-08-2004, Alin. (3) al art. 43 a fost modificat de pct. 49 al art. I din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004. )
(4) În vederea implementării măsurilor de bază prevăzute în anexa nr. 3, trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a nu conduce la creșterea poluării apelor marine. Aplicarea măsurilor de bază prevăzute în anexa nr. 3 nu poate duce, în mod direct sau indirect, la creșterea poluării apelor de suprafață. Această cerință nu se aplică în cazul în care ar conduce la creșterea poluării mediului în ansamblu.
(la 11-06-2006, Alin. (4) al art. 43 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 112 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 413 din 12 mai 2006. )
(5) În situația în care datele de monitoring sau alte date arată că obiectivele de mediu pentru corpurile de apă de suprafață și subterane, prevăzute la art. 2.1 pentru corpurile de apă, nu pot fi atinse, autoritatea publică centrală din domeniul apelor trebuie să se asigure că:
(la 19-02-2010, Partea introductivă a alin. (5) al art. 43 a fost modificată de pct. 106 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010, prin înlocuirea sintagmei „obiective de protecție a apelor și a mediului acvatic/ecosistemelor acvatice” cu sintagma „obiective de mediu pentru corpurile de apă de suprafață și subterane”. )
a) sunt investigate cauzele neîndeplinirii obiectivelor prevăzute;
b) avizele și autorizațiile de gospodărire a apelor sunt examinate și, dacă este necesar, revizuite;
c) programele de monitoring sunt revizuite și modificate, după caz;
d) sunt stabilite măsurile suplimentare care pot fi necesare pentru atingerea obiectivelor de mediu pentru corpurile de apă de suprafață și subterane, precum și limite mai stricte, dacă este cazul, urmând procedurile cuprinse în anexa nr. 1.1.
(la 19-02-2010, Lit. d) a alin. (5) al art. 43 a fost modificată de pct. 106 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010, prin înlocuirea sintagmei „obiective de protecție a apelor și a mediului acvatic/ecosistemelor acvatice” cu sintagma „obiective de mediu pentru corpurile de apă de suprafață și subterane”. )
(la 11-06-2006, Alin. (5) al art. 43 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 112 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 413 din 12 mai 2006. )
(6) În situația în care obiectivele de mediu pentru corpurile de apă de suprafață și subterane prevăzute la art. 2.1 nu pot fi îndeplinite ca urmare a unor circumstanțe cu cauze naturale de forță majoră, care apar în mod excepțional sau care nu pot fi prevăzute, cum ar fi inundațiile extreme sau seceta prelungită, nu este necesară luarea de măsuri suplimentare, aplicându-se prevederile art. 2.5.
(la 19-02-2010, Alin. (6) al art. 43 a fost modificat de pct. 106 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010, prin înlocuirea sintagmei „obiective de protecție a apelor și a mediului acvatic/ecosistemelor acvatice” cu sintagma „obiective de mediu pentru corpurile de apă de suprafață și subterane”. )