Articolul 35

Art. 35. –

(1) În condiţiile prezentei legi, descrierea faptei ce constituie contravenţie se face cu indicarea locului, datei şi orei constatării, în conformitate cu dispoziţiile art. 31.
(2) Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Plângerea suspendă executarea sancţiunii amenzii, dar nu suspendă măsura de oprire a executării lucrărilor, dispusă o dată cu aplicarea sancţiunii contravenţionale în condiţiile art. 28 alin. (1) şi ale art. 29 alin. (2). De asemenea, plângerea nu suspendă măsura desfiinţării în condiţiile art. 33 alin. (1) a lucrărilor de construcţii executate fără autorizaţie pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al judeţelor, municipiilor, oraşelor sau comunelor ori a construcţiilor, lucrărilor şi amenajărilor cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al judeţelor, municipiilor, oraşelor ori comunelor al căror termen prevăzut prin autorizaţie este expirat, dispusă în condiţiile art. 28 alin. (1).
(3) În măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel, sunt aplicabile
prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, cu excepţia dispoziţiilor art. 28 şi 29.*)

*) Art. 35, fost art. 30, modificat prin Legea nr. 453/2001 şi Legea nr. 401/2003, era alcătuit din 4 alineate.
Alin. (4), al cărui conţinut era: ” (4) În măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 32/1968.”, nu a fost modificat sau abrogat expres prin Legea nr. 401/2003.
Alin. (3) al art. 35, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 401/2003,  preluat prevederile alin. (4), însă cu trimitere la Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.
Alin. (4) al art. 35 nu este inclus în forma republicată, aplicarea acestui text încetând o dată cu abrogarea Legii nr. 32/1968 prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.
Art. 35 – Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii actualizata

  1 comentariu la “Articolul 35

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.