Articolul 9

Art. 9. –

(1) Documentaţiile tehnice – D.T. şi proiectele tehnice se elaborează de colective tehnice de specialitate, se însuşesc şi se semnează de cadre tehnice cu pregătire superioară numai din domeniul arhitecturii,
urbanismului, construcţiilor şi instalaţiilor pentru construcţii, astfel:

a) de arhitect cu diplomă recunoscută de statul român, pentru proiectarea părţii de arhitectură pentru obiective de investiţii cuprinse la toate categoriile de importanţă a construcţiilor supraterane şi a celor subterane;
b) de ingineri constructori şi de instalaţii, cu diplomă recunoscută de statul român, pentru părţile de inginerie în domeniile specifice, pentru obiective de investiţii cuprinse la toate categoriile de importanţă a construcţiilor supraterane şi subterane, precum şi la instalaţiile aferente acestora;
c) de conductor arhitect, urbanist şi/sau de subinginer de construcţii, cu diplomă recunoscută de statul român, pentru clădiri de importanţă redusă şi aflate în afara zonelor protejate, stabilite conform legii.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi pentru documentaţia de execuţie.

(3) Semnarea documentaţiilor de către persoanele prevăzute la alin. (1) angajează răspunderea acestora în condiţiile legii.

Art. 9 – Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii actualizata

  1 comentariu la “Articolul 9

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.