Art. 333. –
01/01/2016 – Art. 333. – a fost modificat prin Anexă din 26/11/2015
(1) Documentele care stau la baza eliberării certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar de către notarul public sunt cele prevăzute la art. 13 alin. (8) din lege, respectiv:
a) extras de carte funciară pentru informare;
b) declaraţia pe propria răspundere a posesorului, dată în formă autentică, prin care acesta declară că:
(i) posedă imobilul sub nume de proprietar;
(ii) este sau nu căsătorit; în cazul în care este căsătorit, va preciza şi regimul matrimonial;
(iii) nu a înstrăinat sau grevat imobilul;
(iv) imobilul nu a fost scos din circuitul juridic;
(v) imobilul nu face obiectul vreunui litigiu;
(vi) imobilul este deţinut sau nu pe cote-părţi; în cazul în care imobilul este deţinut pe cote-părţi, toţi posesorii vor declara întinderea cotelor;
(vii) înscrisul doveditor al posesiei provine de la părţile semnatare ale acestuia; în cazul în care nu există înscris doveditor, va declara că nu deţine şi nu are cunoştinţă de existenţa unui astfel de înscris;
c) înscrisul doveditor al posesiei, indiferent de forma în care este întocmit, atunci când acesta există;
d) copie de pe actele de identitate şi de stare civilă.
(2) Procedura prin care se constată că posesorul este considerat proprietar se stabileşte prin protocol încheiat între ANCPI şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România.
Articolul 333 - ODG 700/2014 actualizat Regulamentul de avizare, receptie si înscriere în evidentele de cadastru si carte funciara din 09.07.2014