Articolul 19

Pentru terenurile forestiere cu suprafața mai mică de 1,0 ha, documentațiile în baza cărora se emit aprobările de scoatere din fondul forestier național conțin următoarele documente:
a) solicitarea expropriatorului de scoatere definitivă/ temporară a terenului din fondul forestier național, adresată inspectoratului teritorial de regim silvic și de vânătoare în raza căruia se află terenul solicitat pentru scoatere din fondul forestier;
b) plan de încadrare în zonă;
c) plan de situație al amplasamentului care urmează a fi ocupat. Din plan va rezultă situația terenului înainte de a fi scos din fondul forestier, precum și după ce va fi realizat obiectivul pentru care s-a solicitat scoaterea;
d) fișa tehnică de transmitere-defrișare;
e) avizul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, pentru terenurile forestiere proprietate publică a statului. În cazul în care terenul a fost expropriat fără să mai fie transmis în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, nu este nevoie de aviz;
f) actul administrativ al autorității de protecție a mediului;
g) decizia de expropriere și documentele care atestă plata, în copie, certificate conform cu originalul, pentru terenurile dobândite în baza legii.

  1 comentariu la “Articolul 19

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.