Art. 22 –
(1) Administratorii porturilor fluviale sau maritime au obligația de a realiza instalații specializate pentru colectarea, preluarea și epurarea corespunzătoare a apelor uzate provenite de la nave și instalații plutitoare sau din scapări accidentale.
(2) Evacuarea în apele de suprafață sau maritime a apelor uzate neepurate, provenite de la nave și instalații plutitoare sau de foraj marin, precum și a produselor petroliere de la rețeaua aferentă de transport, este interzisă.