Articolul 29

Art. 29 –

(1) Lucrările de amenajare a bazinelor hidrografice sau alte lucrări hidrotehnice promovate de Administrația Națională «Apele Române» sunt de utilitate publică și interes național, iar terenurile pe care urmează să fie amplasate pot fi expropriate de către Ministerul Apelor și Pădurilor prin Administrația Națională «Apele Române», cu justă și prealabilă despăgubire, în condițiile legii.

(la 10-11-2017, Alineatul (1) din Articolul 29 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 78 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )

(2) Sunt scutite de servituți permanente: clădirile, curțile, grădinile aferente locuințelor, monumentele publice, bisericile și cimitirele, precum și parcurile declarate monumente ale naturii.

(3) Dreptul de servitute, o data stabilit, constituie o obligație opozabilă tuturor.

(4) În cazul în care, lucrările prevăzute la alin. (1), pentru care s-a prevăzut servitutea, aceasta a fost abandonată timp de cel puțin 3 ani sau, dacă menținerea ei nu mai este necesară, servitutea se poate considera stinsă.

(5) Despăgubirea la crearea servituții temporare sau permanente constă din:

a) valoarea de circulație a produselor, plantațiilor, construcțiilor sau bunurilor mobile de orice fel, avariate sau distruse;

b) valoarea pagubei cauzate proprietarului pentru stabilirea servituții pe zona respectiva de teren, în raport cu foloasele de care este lipsit prin schimbarea destinației temporare sau permanente a zonei respective de teren.

Articolul 29 – Legea apei nr. 107/1996 actualizata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.