Art. 35 –
(1) Gospodărirea apelor se desfășoară și se bazează pe cunoașterea științifică, complexă, cantitativă și calitativă a resurselor de apă ale țării, realizată printr-o activitate unitară și permanenta de supraveghere, observații și măsurători asupra fenomenelor hidrometeorologice și resurselor de apă, inclusiv de prognozare a evoluției naturale a acestora, ca și a evoluției lor sub efectele antropice, precum și prin cercetări multidisciplinare.
(1.1) În vederea evaluării coerente și cuprinzătoare a stării corpurilor de apă și a zonelor protejate, a stabilirii programelor de măsuri și a eficienței acestora, până la data de 22 decembrie 2006 se stabilesc programe pentru monitoringul stării apelor.
(la 29-08-2004, Alin. (1.1) al art. 35 a fost introdus de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004. )
(1.2) Pentru apele de suprafață, programele de monitoring vor cuprinde:
a) monitorizarea volumului și nivelului sau a debitului pentru definirea stării ecologice și chimice, precum și a potențialului ecologic;
b) monitorizarea stării ecologice și chimice, precum și a potențialului ecologic.
(la 19-02-2010, Alin. (1.2) al art. 35 a fost modificat de pct. 25 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010. )
(1.3) Pentru apele subterane, programele de monitoring vor cuprinde monitorizarea stării chimice și cantitative.
(la 29-08-2004, Alin. (1.3) al art. 35 a fost introdus de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004. )
(1.4) Pentru zonele protejate, programele de monitoring vor cuprinde prevederile specifice legislației care a condus la stabilirea acestora.
(la 19-02-2010, Alin. (1.4) al art. 35 a fost modificat de pct. 25 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010. )
(1.5) Programele de monitoring vor fi în concordanță cu prevederile anexei nr. 1.1.
(la 29-08-2004, Alin. (1.5) al art. 35 a fost introdus de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004. )
(2) Informațiile hidrometeorologice, hidrogeologice și cele de gospodărire a apelor se obțin prin unități ale Administrației Naționale „Apele Române”, de la alte unități specializate autorizate și direct de la utilizatorii de apă. Toate acestea constituie Fondul național de date de gospodărire a apelor.
(la 29-08-2004, Alin. (2) al art. 35 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004, prin înlocuirea sintagmei „Regia Autonomă „Apele Române” cu sintagma „Administrația Națională „Apele Române”. )
(3) Modul de organizare, păstrare și gestionare a Fondului național de date de gospodărire a apelor, se stabilesc unitar de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor. Întocmirea și ținerea la zi a acestui fond de date se asigură de Administrația Națională „Apele Române”.
(la 29-08-2004, Alin. (3) al art. 35 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004, prin înlocuirea sintagmelor „Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului” și „Regia Autonomă „Apele Române” cu sintagmele „autoritatea publică centrală din domeniul apelor” și „Administrația Națională „Apele Române”. )
(4) Unitățile specializate autorizate, ca și utilizatorii de apă care produc informații ce pot constitui Fondul național de date de gospodărire a apelor sunt obligați să le păstreze timp de 5 ani și să le transmită lunar la Administrația Națională „Apele Române, în baza unei proceduri stabilite de autoritatea publică centrală din domeniul apelor.
(la 29-08-2004, Alin. (4) al art. 35 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004, prin înlocuirea sintagmelor „Regia Autonomă „Apele Române” și „Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului” cu sintagmele „Administrația Națională „Apele Române”” și „autoritatea publică centrală din domeniul apelor”. )
(5) Fondul național de date de gospodărire a apelor include și evidența apelor ce aparțin domeniului public, parte a sistemului informațional din domeniul gospodăririi apelor, denumit în continuare Cadastrul apelor. Modul de organizare a Fondului național de date hidrologice și de gospodărire a apelor și a Cadastrului apelor se stabilește de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor, iar actualizarea acestora se asigură de Administrația Națională «Apele Române».
(la 19-02-2010, Alin. (5) al art. 35 a fost modificat de pct. 25 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010. )
(5.1) Se mandatează autoritatea publică centrală din domeniul apelor, prin Administrația Națională „Apele Române“ și unitățile aflate în subordine, să înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate al statului asupra bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Administrației Naționale „Apele Române“, prevăzute la art. 3.
(la 05-11-2018, Alineatul (5.1) din Articolul 35 , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 4.2, Punctul 4, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 243 din 30 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 925 din 02 noiembrie 2018 )
(5.2) Costurile pentru întocmirea documentațiilor tehnice cadastrale, precum și a celor necesare pentru înscrierea dreptului de proprietate a statului în cartea funciară asupra bunurilor prevăzute la alin. (5.1) se suportă din bugetul de stat, prin bugetul autorității publice centrale din domeniul apelor sau din veniturile proprii ale administratorului, în limita bugetului aprobat, urmând să fie recuperate de la bugetul de stat.
(la 05-11-2018, Alineatul (5.2) din Articolul 35 , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 4.2, Punctul 4, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 243 din 30 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 925 din 02 noiembrie 2018 )
(6) Autoritățile publice, persoanele fizice și juridice au acces la informațiile ce constituie Fondul național de date hidrologice și de gospodărire a apelor, în baza unei proceduri stabilite de autoritatea publică centrală din domeniul apelor. Folosirea de către acestea a informațiilor conținute în Fondul național de date hidrologice și de gospodărire a apelor în scopuri comerciale este permisă numai contra cost. Administrația Națională «Apele Române» elaborează metodologia privind tarifarea folosirii informațiilor în scop comercial, care se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale din domeniul apelor.
(la 19-02-2010, Alin. (6) al art. 35 a fost modificat de pct. 25 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010. )
(7) Deținătorii de informații ce constituie Fondul național de date de gospodărire a apelor pot refuza, motivat, furnizarea de astfel de informații, în cazul în care acestea afectează:
a) siguranța națională;
b) desfășurarea unor acțiuni în curs de urmărire penală sau de judecată;
c) confidențialitatea industriala și comercială. Prin aceasta se înțelege situațiile în care se dezvăluie și se folosesc secrete de comerț, într-o maniera contrară practicilor comerciale loiale.