Art. 76.10 –
(1) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor pune la dispoziția Comisiei Europene evaluările preliminare ale riscului la inundații, cuprinzând zonele cu pericolele la inundații, hărțile de hazard, hărțile de risc la inundații și planurile de management al riscului la inundații, potrivit prevederilor art. 76.1, 76.3 și 76.4, precum și revizuirile acestora sau, după caz, actualizările acestora, în termen de 3 luni de la datele prevăzute la art. 76.1 alin. (4), art. 76.3 alin. (6), art. 76.4 alin. (5) și art. 76.9.
(2) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor informează Comisia Europeană în legătură cu deciziile luate în conformitate cu prevederile art. 76.8 alin. (1)-(3) și îi pune la dispoziție informațiile necesare privind respectivele decizii până la datele prevăzute la art. 76.1 alin. (4), art. 76.3 alin. (6) și art. 76.4 alin. (5).
(la 19-02-2010, Art. 76.10 a fost introdus de pct. 52 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010. )