Art. 76.5 –
(1) Pentru districtele de bazine hidrografice prevăzute la art. 6 care se află în întregime pe teritoriul României, autoritatea publică centrală din domeniul apelor se asigură că se realizează un plan unic de management al riscului la inundații sau un set de planuri de management al riscului la inundații, coordonate la nivelul districtului de bazin hidrografic.
(2) Pentru districtele de bazine hidrografice care se află în întregime în cadrul Uniunii Europene, autoritatea publică centrală din domeniul apelor asigură coordonarea în scopul de a produce un plan unic internațional de management al riscului la inundații sau un set de planuri de management al riscului la inundații coordonat la nivelul districtului hidrografic internațional. Pentru planurile de management al riscului la inundații nerealizate la nivel internațional trebuie realizate cel puțin planuri pentru partea districtului hidrografic internațional care aparține teritoriului național, iar acestea vor fi coordonate, pe cât posibil, la nivelul districtului hidrografic internațional.
(3) Pentru bazinul hidrografic internațional al fluviului Dunărea sau districtele de bazine hidrografice prevăzute la art. 6 care se extind în afara granițelor Comunității Europene, autoritatea publică centrală din domeniul apelor ia măsuri pentru realizarea unui plan unic de management al riscului la inundații sau pentru stabilirea unui set de planuri de management al riscului la inundații coordonat la nivelul districtului hidrografic internațional. Atunci când nu este posibil, se aplică prevederile alin. (2) pentru porțiunile bazinului hidrografic internațional al fluviului Dunărea care fac parte din teritoriul statelor membre ale Comunității Europene.
(4) Dacă se consideră necesar, planurile de management al riscului la inundații prevăzute la alin. (2) și (3) sunt detaliate și coordonate în colaborare cu autoritățile competente din țările vecine la nivelul subbazinelor internaționale.
(5) Dacă autoritatea publică centrală din domeniul apelor identifică o problemă generată de o țară riverană, care are un impact asupra managementului riscului la inundații al apelor naționale și care nu poate fi rezolvată la nivel național, raportează această problemă Comisiei Europene, precum și oricărui alt stat membru interesat sau riveran bazinului hidrografic internațional al fluviului Dunărea și poate formula recomandări privind modul de rezolvare a acesteia.
(la 19-02-2010, Art. 76.5 a fost introdus de pct. 52 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010. )