Articolul 6

(1) În vederea realizării obiectivelor de ecologizare și de reabilitare a zonei litorale a Mării Negre, nu este necesară aprobarea indicatorilor tehnico-economici.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), exproprierea pentru cauză de utilitate publică se face în baza documentațiilor de urbanism și de amenajare a teritoriului ori a documentațiilor topocadastrale, inițiate de autoritățile administrației publice locale sau de către autoritățile administrației publice centrale, după caz, și întocmite în Sistemul național de proiecție Stereografic 1970.
(la 12-06-2011, Alin. (2) al art. 6 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 90 din 6 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2011. )

(2.1) Prin excepție de la prevederile alin. (2), pentru fâșia de teren lată de maximum 300 m măsurați pe orizontală de la linia cea mai înaintată a mării în direcția uscatului sau până la limita falezelor care sunt în contact cu marea ori cu proprietatea publică a statului, respectiv până la 10 m în spatele crestei falezei, exproprierea pentru cauză de utilitate publică se face conform coridorului de expropriere stabilit în baza documentațiilor topocadastrale întocmite în Sistemul național de proiecție Stereografic 1970, care conține și lista imobilelor ce urmează a fi expropriate, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
(la 20-11-2011, Alin. (2.1) al art. 6 a fost introdus de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 205 din 7 noiembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 813 din 17 noiembrie 2011. )

(3) Realizarea lucrărilor de modernizare și dezvoltare a zonei litorale a Mării Negre se face pe baza indicatorilor tehnico-economici aprobați potrivit prevederilor prezentei legi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.