1.3 Etapele lucrărilor sistematice de cadastru
Începerea lucrărilor de înregistrare sistematică se aduce la cunoştinţă publică prin ordinul directorului general al ANCPI, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, care cuprinde identificarea unităţii administrativ-teritoriale şi a sectorului sau, după caz, a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrările şi planul cu reprezentarea grafică a limitei unităţii administrativ-teritoriale şi a sectorului/sectoarelor cadastrale care fac obiectul lucrărilor de înregistrare sistematică, semnat de către reprezentanţii UAT şi ai OCPI, întocmit conform art. 1 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 156/2017 privind aprobarea tarifelor pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, părţile I-VII.
Principalele etape ale lucrărilor de înregistrare sistematică realizate la nivel de sector cadastral sunt următoarele:
a) Organizarea și desfășurarea campaniei de informare publică locală care are ca scop înștiințarea cetățenilor cu privire la începerea lucrărilor de înregistrare sistematică în sectoarele cadastrale determinate și cu privire la beneficiile, drepturile și obligațiile acestora pe parcursul procesului de înregistrare sistematică.
b) Realizarea lucrărilor premergătoare cadastrului: identificarea limitelor UAT, selectarea sectoarelor cadastrale, analizarea și integrarea informațiilor preluate de la Achizitor, OCPI, primărie sau alte instituții și autorități publice, ori din alte surse;
c) Derularea lucrărilor de specialitate: realizarea interviurilor la teren având ca scop identificarea amplasamentelor și a limitelor imobilelor, realizarea măsurătorilor cadastrale, identificarea deținătorilor legali ai imobilelor și colectarea actelor juridice;
d) Actualizarea informațiilor culese din teren cu cele din înregistrarea sporadică și întocmirea documentelor tehnice cadastrale;
e) Recepția documentelor tehnice cadastrale de către comisia de recepție desemnată în acest scop;
f) Derularea campaniei de informare cu privire la afișarea documentelor tehnice ale cadastrului;
g) Publicarea și afișarea, în condițiile legii, a documentelor tehnice cadastrale;
h) Înregistrarea și soluționarea cererilor de rectificare a documentelor tehnice cadastrale publicate;
i) Actualizarea documentelor tehnice ale cadastrului, în urma soluționării cererilor de rectificare și ca urmare a integrării lucrărilor sporadice înregistrate în perioada de publicare;
j) Închiderea lucrărilor sistematice de cadastru, în vederea înscrierii în cartea funciară și deschiderea noilor cărți funciare;
k) Închiderea vechilor evidențe de cadastru și carte funciară și informarea publică cu privire la finalizarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale, prin ordin al directorului general al ANCPI, publicat în Monitorul Oficial, Partea I;
l) Comunicarea în condițiile Legii, a extrasului de carte funciară pentru informare și a extrasului din noul plan cadastral;
m) Arhivarea documentelor care stau la baza înregistrării imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
31/01/2019 – modificat prin Anexa ODG 155/2019.