Articolul 29

Art. 29. –

(1) Persoana autorizată răspunde pentru măsurarea imobilului indicat de proprietar, pentru corectitudinea întocmirii documentaţiei şi corespondenţa acesteia cu realitatea din teren şi cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate puse la dispoziţie de proprietar. În cazul trasărilor, persoana autorizată răspunde pentru materializarea limitelor imobilului în concordanţă cu geometria la zi a imobilului din baza de date a oficiului teritorial.
(2) Persoana autorizată este obligată să execute măsurătorile la teren. Toate paginile din documentație vor fi numerotate. Certificarea documentațiilor întocmite de persoana autorizată se realizează potrivit dispozițiilor art. 58 din Regulamentul privind autorizarea și recunoașterea autorizării persoanelor fizice și juridice în vederea realizării și verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei pe teritoriul României, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 107/2010, cu modificările și completările ulterioare.
(3) În cazul imobilelor pentru care nu se poate realiza identificarea amplasamentului şi limitele acestora în conformitate cu actele de proprietate, sau situaţia juridică/tehnică a imobilului nu corespunde cu situaţia reală din teren, persoana autorizată nu întocmeşte documentaţia cadastrală.
Articolul a fost modificat prin ODG 3442/2019.

Articolul 29 – ODG 700/2014 actualizat Regulamentul de avizare, receptie si înscriere în evidentele de cadastru si carte funciara din 09.07.2014

  1 comentariu la “Articolul 29

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.