Articolul 70

Art. 70. –

(1) Cererea de recepţie şi/sau înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară se verifică şi se înregistrează de îndată în registrul general de intrare, cu menţionarea datei, orei şi minutului primirii cererii.
(2) Cererile de recepţie şi/sau înscriere se repartizează aleatoriu, prin aplicaţia informatică, inspectorilor, registratorilor, asistenţilor registratori sau referenţilor, în funcţie de specificul fiecăreia.
(3) Cererile înregistrate sunt grupate de către referent, în mape, repartizate pe bază de centralizator, care sunt completate zilnic de către referentul de la registratură cu numerele de înregistrare alocate cererilor din ziua respectivă. Centralizatorul se semnează zilnic de către salariatul căruia i s-au repartizat cererile înregistrate la biroul teritorial în ziua respectivă.
(4) «abrogat» Orice înscriere în cartea funciară se face numai pe baza înscrisului constatator al temeiului înscrierii, indiferent de natura acestui temei, dacă înscrisul este încheiat în forma cerută de lege pentru validitatea actului, potrivit prevederilor legale.
01/01/2016 – alineatul a fost abrogat prin Anexă din 26/11/2015.
(5) La arhivă, dosarele soluţionate se predau sub semnătură, făcându-se menţiune în registrul de unităţi arhivistice, la rubrica observaţii: arhivă – data. Referentul scade lucrările cu data intrării în arhivă a dosarelor soluţionate.

 

Articolul 70 - ODG 700/2014 actualizat
Regulamentul de avizare, receptie si înscriere în evidentele de cadastru si carte funciara din 09.07.2014

  1 comentariu la “Articolul 70

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.