Art. 72. –
(1) Registratorul respinge cererea de înscriere a actului juridic cu respectarea prevederilor art. 30 alin. (1) – (2) din Legea nr. 7/1996, republicată.
(2) «abrogat» Registratorul nu poate respinge o cerere de înscriere pentru motive de nulitate absolută a actului juridic a căror identificare ar presupune verificări în afara conţinutului actului juridic şi al cărţii funciare, astfel cum este cazul unei pretinse cauze ilicite sau imorale a actului juridic ori a unei pretinse fraude la lege.
(3) În cazul în care pot fi înlăturate impedimentele de care depinde soluționarea cererii, inspectorul poate convoca părțile, printr-o adresă de comunicare, în care se vor preciza locul, data și ora prezentării. Termenul de soluționare a cererii va fi prelungit cu maximum 10 zile de la comunicare. Concluziile convocării vor fi menționate într-un proces-verbal semnat de părți, care se atașează la dosarul cererii.
Alineatul a fost modificat prin ODG 1207/2020.
1 comentariu la “Articolul 72”