Articolul 4

Art. 4 –

Simplificarea procedurii de autorizare

Prin prevederile Legii, cu privire la simplificarea procedurii de autorizare în raport cu interesul și protecția solicitantului, se urmăresc:

a) reducerea numărului formularelor și adecvarea conținutului acestora, corespunzător exigențelor specifice procedurii de autorizare și de execuție a lucrărilor de construcții;

b) emiterea avizelor/ acordurilor pentru utilități urbane – servicii tehnico-edilitare și de gospodărie comunală -, precum și a celor pentru confirmarea asigurării cerințelor esențiale de calitate în construcții, prin Comisia de Acord Unic sau direct de la furnizorii/administratorii acestora, în conformitate cu prevederile legii, ale prezentelor norme, precum și ale reglementărilor legale în vigoare specifice activității fiecărui emitent;

c) simplificarea conținutului documentației tehnice – D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții prin preluarea din conținutul-cadru al documentației tehnice – D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții prevăzut în anexa nr. 1 la Lege a pieselor scrise și desenate strict necesare pentru categoriile de construcții prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. d), g) și h) și la art. 7 alin. (20.5) și (20.6) din Lege, conform prevederilor cuprinse în prezentele norme metodologice.

(la 06-01-2020, Articolul 4 din Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 3.454 din 31 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 06 ianuarie 2020 )

Articolul 4 – Norme metodologice din 2009 de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii actualizate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.