Art. 111 –
(1) Constituie contravenții la normele privind evidenta, protecția, folosirea și ameliorarea terenurilor agricole sau silvice următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții, încât, potrivit legii penale, constituie infracțiuni:
a) efectuarea de schimburi de terenuri și a schimbării categoriei de folosință a terenurilor de la superioară la inferioară, precum și folosirea definitivă sau temporară a terenurilor agricole și silvice în alte scopuri decât pentru producția agricolă și silvică;
b) nedeclararea la organele județene de cadastru funciar de către posesori, în termen de 30 de zile de la aprobare, a schimburilor de terenuri și a schimbării categoriei de folosință a acestora, precum și a datelor cu privire la mărimea suprafețelor și categoria de folosință a acestora;
c) neluarea masurilor de către posesorii de terenuri și de către persoanele autorizate, pentru păstrarea în bune condiții a bornelor geodezice, topografice, a reperelor metalice de nivelment, a piramidelor și balizelor de semnalizare a punctelor geodezice, precum și degradarea și distrugerea lor din culpa;
d) nedecopertarea de către beneficiarii de investiții a stratului fertil de sol, înainte de executarea lucrărilor de amplasare a unor obiective, și nedepozitarea acestui strat pe suprafețele stabilite de organele agricole, precum și neluarea masurilor de amenajare și nivelare a terenurilor rămase în urma excavării de cărbune, caolin, argilă, pietriș, sonde abandonate și altele asemenea;
e) amplasarea obiectivelor de orice fel, cu excepția celor prevăzute la art. 92, pe terenurile situate în extravilan, fără avizele și aprobările prevăzute de lege;
f) ocuparea și folosirea terenurilor aprobate a fi scoase definitiv sau temporar din producția agricolă, înainte de a fi delimitate, bornate și predate;
g) degradarea terenurilor și culturilor prin depozitarea de materiale ori deșeuri de pietriș, moloz, nisip, prefabricate, construcții metalice, reziduuri, resturi menajere, gunoaie și altele asemenea;
h) neluarea unor măsuri corespunzătoare de către persoane juridice sau fizice pentru evitarea afectării terenurilor limitrofe prin reziduurile provenite din activitatea de producție și prin scurgeri de orice fel.
i) neredarea terenurilor agricole situate în extravilan, după expirarea perioadei aprobate pentru scoaterea temporară din circuitul agricol;
Articolul 111 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 186 din 24 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 25 iulie 2017.
j) înființarea culturilor energetice nonagricole, pe terenurile arabile situate în extravilan, fără respectarea prevederilor art. 92 alin. (4).
Litera j) din Alineatul (1) , Articolul 111 , Capitolul IX a fost modificată de Punctul 17, Articolul I din LEGEA nr. 44 din 19 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 23 ianuarie 2018.
(2) Beneficiarilor care nu au redat terenurile agricole situate în extravilan în termenul prevăzut la art. 93 alin. (3) nu li se va mai aproba scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a altor terenuri, pe o perioadă de 10 ani de la data constatării.
Articolul 111 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 186 din 24 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 25 iulie 2017.
(3) În cazul constatării contravenției prevăzute la alin. (1) lit. e) în sarcina aceluiași beneficiar, nu se aprobă scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a altor terenuri deținute de acesta, situate în extravilanul unităților administrativ-teritoriale, pe o perioadă de 10 ani de la data constatării.
Articolul 111 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 186 din 24 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 25 iulie 2017.
2 comentarii la “Articolul 111”