Art. 123 –
(1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României*).
(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
– art. 1-36 și 51-79 din Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar, publicată în Buletinul Oficial nr. 138 din 5 noiembrie 1974;
– Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele masuri pentru stimularea țărănimii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 30 ianuarie 1990, cu exceptia art. 8-11;
– Legea nr. 9/1990 privind interzicerea temporară a înstrăinării terenurilor prin acte intre vii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 1 august 1990, cu exceptia art. 2;
– H.C.M. nr. 656/1975 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind evidenta, folosirea, protecția și ameliorarea terenurilor agricole, publicată în Buletinul Oficial nr. 74 din 16 iulie 1975;– Decretul nr. 115/1959 pentru lichidarea rămășițelor oricăror forme de exploatare a omului de către om în agricultura, în scopul ridicării continue a nivelului de trai material și cultural al țărănimii muncitoare și al dezvoltării construcției socialiste, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române nr. 10 din 30 martie 1959;
– orice alte dispoziții contrare prevederilor prezentei legi.
– Normele metodologice privind gestionarea Fondului de ameliorare a fondului funciar, constituit potrivit anexei nr. 1 la Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului administrației publice și al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 127/202/2002, cu modificările ulterioare.
Alineatul (2) din Articolul 123 din Capitolul X a fost completat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 231 din 2 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 679 din 06 august 2018.