Anexa 1.2 Zone protejate

Anexa 1.2 –

ZONE PROTEJATE

1. Registrul zonelor protejate prevăzut la art. 5.1 trebuie să includă următoarele tipuri de zone protejate:

(i) zonele desemnate pentru captarea apelor pentru utilizarea în scop potabil, stabilite în conformitate cu prevederile art. 2.6art. 5 alin. (1) și art. 17 lit. a.2);

(ii) zonele desemnate pentru protecția speciilor acvatice importante din punct de vedere economic;

(iii) corpurile de apă desemnate ca ape cu scop recreațional, inclusiv arii destinate ca ape de îmbăiere, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 459/2002 privind aprobarea Normelor de calitate pentru apa din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere, cu modificările ulterioare;

(iv) zonele sensibile la nutrienți desemnate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv ariile desemnate ca zone vulnerabile la nitrați în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 964/2000 privind aprobarea Planului de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole, cu modificările și completările ulterioare;

(v) zonele destinate protecției habitatelor sau speciilor unde menținerea sau îmbunătățirea stării apelor este un factor important pentru protecția acestora, inclusiv siturile pentru Natura 2000 relevante în acest sens, desemnate în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare.

(la 19-02-2010, Pct. 1 din anexa 1.2 a fost modificat de pct. 91 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010. )

2. Rezumatul registrului necesar care constituie parte a schemei directoare la nivel de bazin hidrografic va include hărțile care indica amplasamentul fiecărei zone protejate și o descriere a legislației naționale sau locale conform căreia acestea au fost stabilite.

– – –

Anexa nr. 1.2 a introdusă conform LEGII nr. 310 din 28 iunie 2004, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004.

Anexa 1.2 – Zone protejate la Legea apelor 107/1996 actualizata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.