Art. 78 –
(1) Activitatea de gospodărire a apelor și respectarea prevederilor prezentei legi sunt supuse controlului de specialitate.
(2) Abrogat.
(la 22-07-2010, Alin. (2) al art. 78 a fost abrogat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 146 din 12 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 497 din 19 iulie 2010, care modifică pct. 53 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010. )
(3) În scopul îndeplinirii atribuțiilor de control, personalul de gospodărire a apelor, precum și împuterniciții autorității publice centrale din domeniul apelor, după declinarea identității și calității, au dreptul:
(la 29-08-2004, Partea introductivă a alin. (3) al art. 78 a fost modificată de art. II din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004, prin înlocuirea sintagmei „Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului” cu sintagma „autoritatea publică centrală din domeniul apelor”. )
a) de acces la ape, în zonele din lungul apelor, ca și în orice alt loc, unitate sau instalație, indiferent de deținătorul sau proprietarul acestora, pentru a face constatări privind respectarea reglementărilor și aplicarea măsurilor de gospodărire a apelor;
b) de a controla lucrările, construcțiile, instalațiile sau activitățile care au legătura cu apele și de a verifica dacă acestea sunt realizate și exploatate în conformitate cu prevederile legale specifice și cu respectarea avizelor sau a autorizațiilor de gospodărire a apelor, după caz;
c) de a verifica instalațiile de măsurare a debitelor, de a recolta probe de apă și de a examina, în condițiile legii, orice date sau documente necesare controlului;
d) de a constata faptele care constituie contravenții sau infracțiuni în domeniul gospodăririi apelor și de a încheia documentele, potrivit legii.
(4) Împuterniciții autorității publice centrale din domeniul apelor cu efectuarea acțiunilor de control în unități cu caracter special vor primi aprobarea și de la ministerele care coordonează unitățile respective.
(la 29-08-2004, Alin. (4) al art. 78 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004, prin înlocuirea sintagmei „Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului” cu sintagma „autoritatea publică centrală din domeniul apelor”. )
(5) Pe căile navigabile și în porturi, atribuțiile de cercetare, constatare, control și sancționare privind respectarea reglementărilor în domeniul protecției apelor revin personalului împuternicit de autoritatea publică centrală din domeniul apelor, împreună cu autoritatea publică centrală din domeniul transporturilor.
(la 29-08-2004, Alin. (5) al art. 78 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004, prin înlocuirea sintagmelor „Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului” și „Ministerul Transporturilor” cu sintagmele „autoritatea publică centrală din domeniul apelor” și „autoritatea publică centrală din domeniul transporturilor”.)