Articolul 82

Art. 82 –

(1) Bonificațiile se acordă utilizatorilor de apă care demonstrează, constant, o grijă deosebită pentru folosirea rațională și pentru protecția calității apelor, evacuând constant, odată cu apele uzate epurate, substanțe impurificatoare cu concentrații și în cantități mai mici decât cele înscrise în autorizația de gospodărire a apelor.

(la 19-02-2010, Alin. (1) al art. 82 a fost modificat de pct. 56 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 3 din 5 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010. )

(2) Penalitățile se aplică acelor utilizatori de apă la care se constată abateri de la prevederile reglementate atât pentru depășirea cantităților de apă utilizate, cât și a concentrațiilor și cantităților de substanțe impurificatoare evacuate în resursele de apă.

(la 29-08-2004, Alin. (2) al art. 82 a fost modificat de pct. 94 al art. I din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004. )

(3) Administrația Națională „Apele Române” este singura în drept să constate cazurile în care se acorda bonificații sau se aplica penalități. Bonificațiile se acorda cu aprobarea autorității publice centrale din domeniul apelor.

(la 29-08-2004, Alin. (3) al art. 82 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004, prin înlocuirea sintagmelor „Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului” și „Regia Autonomă „Apele Române”” cu sintagmele „autoritatea publică centrală din domeniul apelor” și „Administrația Națională „Apele Române””. )

(4) Penalitățile pentru depășirea valorii concentrațiilor indicatorilor de calitate reglementați pentru evacuarea apelor uzate în rețelele de canalizare ale localităților se aplică de către unitățile de gospodărie comunală.

(la 29-08-2004, Alin. (4) al art. 82 a fost introdus de pct. 95 al art. I din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004. )

Articolul 82 – Legea apelor nr. 107/1996 actualizata

  1 comentariu la “Articolul 82

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.