Articolul 14

 Art.  14.  -­

(1) Documentele tehnice realizate la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale se afișează, prin grija oficiului teritorial, în condițiile art. 11 alin. (2) lit. k), pentru o perioadă de 60 de zile. Cererile de rectificare a documentelor tehnice ale cadastrului se formulează în termen de 60 de zile de la data afișării și sunt însoțite de documente doveditoare. Comisia de soluționare a cererilor de rectificare de la nivelul oficiului teritorial, numită prin decizie a directorului oficiului teritorial, soluționează cererile în perioada de afișare publică, dar nu mai târziu de 30 de zile de la finalizarea perioadei de afișare, conform unei proceduri stabilite prin regulament, aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale.

10/07/2018 – alineatul a fost modificat prin OUG 31 din 18/04/2018.

(2) În regiunile de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare, titularii sarcinilor înscrise în vechile registre de publicitate imobiliară vor solicita transcrierea acestora în cărțile funciare, în termen de 60 de zile de la afișare. Prin sarcini se înțelege ipotecile, privilegiile, somațiile, sechestrele, litigiile și orice acte juridice înscrise în vechile registre de publicitate imobiliară.

10/07/2018 – alineatul a fost modificat prin OUG 31 din 18/04/2018.

(3)  În  urma  soluţionării  cererilor  de  rectificare  a  documentelor  tehnice  ale   cadastrului  se  emite  un  proces-­verbal,  care  se  va  comunica  în  condiţiile   Codului  de  procedură  civilă.

(31)   Situaţia  cadastral-­juridică  a  imobilelor,  inclusiv  planul  cadastral,  se   actualizează  ca  urmare  a  soluţionării  cererilor  de  rectificare,  în  condiţiile  legii,   la  cerere  sau  din  oficiu.

(4)  Procesul-­verbal  prevăzut  la  alin.  (3)  poate  fi  contestat  cu  plângere  la   judecătoria  din  raza  teritorială  de  situare  a  imobilului,  în  termen  de  15  zile  de   la  comunicare.  Dispoziţiile  art.  31  alin.  (3)  şi  (4),  referitoare  la  procedura  de   depunere  şi  înregistrare  a  plângerii,  se  aplică  în  mod  corespunzător.

(5)  Înscrierile  în  noua  carte  funciară  se  realizează  din  oficiu,  pe  baza   documentelor  tehnice  ale  cadastrului  integrate  în  sistem  pentru  fiecare  sector   cadastral  în  parte,  potrivit  art.  14  alin.  (1)  şi,  după  caz,  rectificate  potrivit  art.   11  alin.  (2)  lit.  m),  conform  unui  regulament  aprobat  prin  ordin  al  directorului   general  al  Agenţiei  Naţionale,  publicat  în  Monitorul  Oficial  al  României,  Partea   I.  Directorul  general  al  Agenţiei  Naţionale  poate  emite  instrucţiuni  cu  privire  la   modul  de  lucru  în  cadrul  lucrărilor  de  înregistrare  sistematică.

*)  A  se  vedea  Regulamentul  privind  înscrierea  din  oficiu  în  cartea  funciară   după  finalizarea  lucrărilor  de  cadastru,  aprobat  prin  Ordinul  directorului   general  al  Agenţiei  Naţionale  de  Cadastru  şi  Publicitate  Imobiliară   nr.   844/2010,  publicat  în  Monitorul  Oficial  al  României,  Partea  I,  nr.  823  din  9   decembrie  2010.

(6)  Înscrierea  prevăzută  la  alin.  (5)  reprezintă  prima  înregistrare  a  imobilelor   în  sistemul  integrat  de  cadastru  şi  carte  funciară,  denumită  în  continuare   prima  înregistrare  sistematică,  rezultată  ca  urmare  a  finalizării  procedurii  de   înregistrare  sistematică,  şi  poate  avea  ca  obiect  imobile:

a)  care  nu  au  fost  înregistrate  anterior;

b)  înscrise  în  evidenţele  de  carte  funciară,  indiferent  dacă  situaţia  cadastral-­ juridică  a  fost  actualizată  sau  nu.

(7)  Modificarea  primei  înregistrări  sistematice  poate  fi  efectuată  din  oficiu,  în   baza  unui  referat,  în  cazul  în  care  nu  afectează  drepturile  părţilor.

(8)  Efectul  constitutiv  de  drepturi  cu  privire  la  un  imobil  ce  a  făcut  obiectul   înregistrării  sistematice  operează  de  la  data   efectuării  primei  înscrieri   subsecvente  ce  are  la  bază  acte  juridice  constitutive  sau  translative  de   drepturi  reale  încheiate  ulterior  deschiderii  din  oficiu  a  cărţilor  funciare,  pentru   întreaga  unitate  administrativ-­teritorială.

(9)  În  perioada  de  efectuare  a  înregistrării  sistematice,  precum  şi  ulterior   integrării  documentelor  tehnice  în  sistem,  până  la  finalizarea  soluţionării   cererilor  de  rectificare,  în  cuprinsul  cărţilor  funciare  ale  imobilelor  situate  în   unitatea  administrativ-­teritorială  respectivă  se  va  menţiona  din  oficiu  faptul  că   acestea  fac  obiectul  Programului  naţional  de  cadastru  şi  carte  funciară.

(91)  În  situaţia  în  care,  cu  prilejul  înregistrării  sistematice  nu  se  pot  identifica   codurile  numerice  personale,  respectiv  codurile  unice  de  înregistrare  ale   anumitor  titulari  de  drepturi  asupra  imobilelor,  documentele  tehnice  se   recepţionează,  iar  în  partea  a  II-­a  a  cărţii  funciare  se  vor  efectua  menţiuni  cu   privire  la  lipsa  codului  numeric  personal,  respectiv  lipsa  codului  unic  de   înregistrare.

(92)  Ulterior  înfiinţării  din  oficiu  a  cărţilor  funciare,  la  întocmirea  actelor  de   dispoziţie  asupra  imobilelor  este  obligatoriu  ca  în  actul  juridic  să  se   menţioneze  codul  numeric  personal,  respectiv  codul  unic  de  înregistrare  al   titularului  dreptului  de  proprietate.

(93)   Menţiunile  referitoare  la  lipsa  codului  numeric  personal,  respectiv  a   codului  unic  de  înregistrare  al  titularului  dreptului  înscris  în  cartea  funciară  pot   fi  actualizate,  la  cererea  persoanei  interesate,  prin  prezentarea   înscrisului   prevăzut  de  lege.

(94)  Cărţile  funciare  deschise  ca  urmare  a  primei  înregistrări  sistematice  vor   indica  faptul  că  au  la  bază  lucrările  sistematice,  precum  şi  data  finalizării   acestora,  după  modelul  stabilit  prin  regulament,  aprobat  prin  ordin  cu  caracter   normativ  al  directorului  general  al  Agenţiei  Naţionale.

(10)  Descrierea  imobilelor  din  documentele  tehnice  ale  cadastrului  constituie   o  modalitate  de  punere  în  concordanţă  a  situaţiei  tehnice  a  imobilului  cu   situaţia  juridică  cuprinsă  în  actele  juridice.  În  caz  de  discrepanţă,  prevalează   situaţia  tehnică  identificată  în  urma  măsurătorilor  efectuate.  De  la  data   înfiinţării  din  oficiu  a  cărţilor  funciare  orice  evidenţe  cadastrale  şi  de  publicitate   imobiliară  anterioare  realizării  înregistrării  sistematice  îşi  pierd  valabilitatea.

(11)  Răspunderea  pentru  corectitudinea  întocmirii  documentelor  tehnice  ale   cadastrului  şi  pentru  corespondenţa  acestora  cu  realitatea  din  teren,  precum   şi  pentru  identificarea  limitelor  imobilelor  în  concordanţă  cu  actele  juridice   puse  la  dispoziţie  de  deţinători  revine  persoanei  autorizate  să  execute  lucrări   de  specialitate.

 

Articolul 14. Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996 actualizata

  1 comentariu la “Articolul 14

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.