Categorie: Legea

Legea

Articolul 46

Contractul de închiriere se poate rezilia: a) în condițiile prevăzute la art. 24 din prezenta lege; b) în cazul în care venitul mediu net lunar pe familie, realizat în 2 ani fiscali consecutivi, depășește cu peste 20% nivelul minim prevăzut la art. 42 din prezenta lege, iar titularul contractului de închiriere nu a achitat valoarea nominala a chiriei în termen de 90 de zile de la… Read more →

Articolul 45

Titularul contractului de închiriere este obligat să comunice primarului, în termen de 30 de zile, orice modificare produsă în venitul net lunar al familiei acestuia, sub sancțiunea rezilierii contractului de închiriere. În cazurile în care venitul net lunar pe familie s-a modificat, autoritatea administrației publice locale va opera modificarea chiriei și a subvenției acordate, cuvenite proprietarului. Read more →

Articolul 44

Contractul de închiriere se încheie de către primar sau de către o persoană împuternicită de acesta cu beneficiarii stabiliți de consiliul local, pe o perioada de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire pe baza declarației de venituri și a actelor doveditoare necesare conform prevederilor legale. Nivelul chiriei nu va depăși 10% din venitul net lunar, calculat pe ultimele 12 luni,… Read more →

Articolul 43

Locuințele sociale se repartizează de către autoritățile administrației publice locale care le au în administrare pe baza criteriilor stabilite anual de acestea, în condițiile prevederilor prezentului capitol, și de ele pot beneficia, în ordinea de prioritate stabilită potrivit legii, următoarele categorii de persoane: persoanele și familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuințele retrocedate foștilor proprietari, tinerii care… Read more →

Articolul 42

Au acces la locuință socială, în vederea închirierii, familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câștigului salarial mediu net lunar pe total economie, comunicat de Institutul Național de Statistică în ultimul Buletin statistic anterior lunii în care se analizează cererea, precum și anterior lunii în care se repartizează locuința.… Read more →

Articolul 38

Construcțiile de locuințe sociale se pot realiza, în orice localitate, pe amplasamentele prevăzute în documentațiile de urbanism și în condițiile prezentei legi. Constituirea fondului de locuințe sociale se face prin realizarea de construcții noi și prin reabilitarea unor construcții existente. Consiliile locale controlează și răspund de fondul de locuințe sociale situate pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale respective. Read more →

Articolul 35.1

Eliminat. ––––– Art. 35^1 a fost eliminat prin abrogarea pct. 4 al articolului unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 210 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 11 decembrie 2008 de către pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 310 din 6 octombrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 680 din 9 octombrie 2009. Read more →

Articolul 35

În clădirile de locuit cu mai multe locuințe, proprietarul răspunde de asigurarea condițiilor de funcționare normală a locuinței aflate în proprietate exclusivă și a spațiilor aflate în proprietate indiviză. În acest scop proprietarii se pot constitui în asociații cu personalitate juridică. (la 09-09-1999, Alin. 2 al art. 35 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr.… Read more →

Articolul 34

Clădirile de locuit pot fi date de proprietar în administrarea unor persoane fizice sau juridice, asociații, servicii publice sau agenți economici specializați, după caz. Obligațiile celor care administrează sunt, în principal, următoarele: a) gestionarea bunurilor și a fondurilor bănești; b) efectuarea formalităților necesare în angajarea contractelor cu furnizorii serviciilor pentru exploatarea și întreținerea clădirii, derularea și urmărirea realizării acestor contracte; (la 09-09-1999,… Read more →