Art. 3. –
– Art. a fost modificat prin Legea 105/2019 în vigoare din 23/05/2019.
(1) Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, denumită în continuare Agenţia Naţională, se organizează ca instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
(2) La nivelul fiecărui județ și în municipiul București funcționează oficiile de cadastru și publicitate imobiliară, denumite în continuare oficii teritoriale, ca instituții cu personalitate juridică în subordinea Agenției Naționale, conduse de directori, care au calitatea de ordonatori terțiari de credite.
– alineatul a fost modificat prin Legea 105/2019 în vigoare din 23/05/2019.
(2.1) Directorul oficiului teritorial este numit, concediat sau revocat din funcție, în condițiile legii, prin ordin al directorului general al Agenției Naționale, contractul individual de muncă al acestuia fiind încheiat pe perioadă nedeterminată.
– alineatul a fost modificat prin Legea 105/2019 în vigoare din 23/05/2019.
(2.2) Concedierea sau revocarea din funcție a directorului oficiului teritorial, dispusă, în condițiile legii, prin ordinul prevăzut la alin. (2.1), reprezintă un caz de încetare de drept a contractului individual de muncă. Fac excepție persoanele încadrate prin concurs pe un post în cadrul oficiului teritorial, anterior preluării la Agenția Națională, care pot opta pentru încadrarea pe o funcție de execuție vacantă în cadrul oficiului teritorial, dacă persoana îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea respectivei funcții.
– alineatul a fost modificat prin Legea 105/2019 în vigoare din 23/05/2019.
(23) În cazul în care în funcția de director al oficiului teritorial este numit un angajat din cadrul instituțiilor subordonate sau al Agenției Naționale, contractul individual de muncă încheiat cu aceste instituții se suspendă pe perioada exercitării funcției de director.
– alineatul a fost introdus prin Legea 105/2019 în vigoare din 23/05/2019.
(24) Exercitarea cu caracter temporar a funcției vacante sau temporar vacante de șef serviciu cadastru, șef serviciu publicitate imobiliară sau șef serviciu/birou economic se poate face prin detașarea pe această funcție a unei persoane din cadrul oficiului teritorial care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea respectivei funcții de conducere și care nu a fost sancționată disciplinar.
– alineatul a fost introdus prin Legea 105/2019 în vigoare din 23/05/2019.
(3) Până la data de 31 decembrie 2018, la nivelul fiecărei circumscripţii judecătoreşti se va constitui şi va funcţiona cel puţin un birou de cadastru şi publicitate imobiliară, denumit în continuare birou teritorial, sau, după caz, un birou de relaţii cu publicul, ca unităţi fără personalitate juridică, în subordinea oficiilor teritoriale. Modul de organizare şi funcţionare, numărul, precum şi arondarea acestora pe unităţi administrativ-teritoriale se stabilesc prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale.
10/07/2018 – alineatul a fost introdus prin OUG 31 din 18/04/2018.
(4) În vederea specializării relaţiilor de colaborare dintre unitatea administrativ-teritorială, instanţele de judecată, notarii publici şi Agenţia Naţională sau, după caz, oficiul teritorial, primarul, preşedintele instanţei sau al Consiliului Superior al Magistraturii şi preşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România sau al Camerei Notarilor Publici stabilesc prin dispoziţie persoanele din structura de specialitate a acestora care colaborează direct cu Agenţia Naţională sau, după caz, cu oficiul teritorial, în condiţiile stabilite prin protocol de colaborare încheiat între Agenţia Naţională şi instituţiile anterior menţionate.
(5) În aplicarea prevederilor alin. (4), Agenţia Naţională stabileşte întâlniri periodice de lucru cu colaboratorii, în vederea identificării modalităţii de îmbunătăţire a serviciilor prestate de instituţie.
(6) În îndeplinirea obligaţiilor ce le revin, autorităţile publice centrale şi locale, instituţiile publice, instanţele judecătoreşti, notarii publici, experţii judiciari, persoanele autorizate să realizeze lucrări de cadastru, geodezie, cartografie şi fotogrammetrie, precum şi executorii judecătoreşti au acces gratuit, direct, permanent, personal sau prin reprezentant, la platforma şi serviciile on-line ale sistemului integrat de cadastru şi carte funciară, în condiţiile reglementate prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale.
(6.1) Prin ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale prevăzut la alin. (6) se acordă şi se revocă dreptul de acces pentru orice alte persoane şi entităţi, se stabilesc seturile de date, tariful pe unitatea de timp, modul şi termenul de plată. Dreptul de acces poate fi revocat individual în condiţiile prevăzute de normele tehnice, fără un aviz prealabil, şi expiră odată cu sfârşitul perioadei pentru care a fost achitat tariful.
(6.2) Accesul on-line pentru entităţile care au atribuţii specifice, prevăzute la alin. (6), este permis în vederea consultării cărţii funciare, planului cadastral, obţinerii pe cale electronică a datelor cadastrale necesare întocmirii şi transmiterii, inclusiv pe cale electronică, a actelor şi documentaţiilor cadastrale instrumentate, în vederea înscrierii acestora în cartea funciară, precum şi în alte situaţii reglementate prin ordinul prevăzut la alin. (6).
(6.3) Agenţia Naţională va asigura până la data de 31 decembrie 2017 punerea în aplicare a acestor dispoziţii.
(6.4) Procedura comunicării actelor către birourile teritoriale se va stabili prin protocoale de colaborare aprobate prin hotărâre a Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, respectiv prin hotărâre a Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, şi prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale, protocoale care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(7) Furnizarea on-line a serviciilor de cadastru şi publicitate imobiliară poate fi pusă la dispoziţia altor persoane fizice şi juridice interesate, conform unor proceduri stabilite prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale.
(8) În subordinea Agenţiei Naţionale funcţionează Centrul Naţional de Cartografie, ca instituţie cu personalitate juridică, care preia întreg patrimoniul şi personalul Centrului Naţional de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie şi Teledetecţie.
(9) Agenţia Naţională este condusă de un consiliu de administraţie format din 9 membri, incluzând reprezentanţi din sectorul public şi privat, numiţi exclusiv pe criterii de competenţă profesională, dintre care unul este directorul general al Agenţiei Naţionale şi preşedinte al consiliului de administraţie.
(9.1) Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară are rang de secretar de stat.
(10) Membrii consiliului de administraţie şi directorul general sunt numiţi şi revocaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice.
(11) Organizarea, funcţionarea, atribuţiile şi competenţele consiliului de administraţie şi ale directorului general se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale, care se aprobă prin hotărâre*) a Guvernului.
*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 28 decembrie 2012, cu modificările ulterioare.
(11.1) Structura organizatorică, precum şi, prin derogare de la art. 29 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, numărul de personal al Agenţiei Naţionale şi instituţiilor subordonate se stabileşte cu aprobarea Consiliului de administraţie şi cu încadrare în cheltuielile de personal aprobate, prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(12) Membrii consiliului de administraţie primesc o indemnizaţie de şedinţă, care se plăteşte din bugetul Agenţiei Naţionale. Cuantumul indemnizaţiei de şedinţă se aprobă prin ordin al directorului general, la propunerea consiliului de administraţie, şi este de 20% din salariul de bază al directorului general. Secretarul consiliului de administraţie primeşte o indemnizaţie de şedinţă aprobată de consiliul de administraţie, la propunerea directorului general; cuantumul acesteia este de 7% din salariul de bază al directorului general al Agenţiei Naţionale.
(13) Directorul general este ordonator de credite şi reprezintă Agenţia Naţională pe plan intern şi internaţional. În îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor, directorul general emite ordine cu caracter individual şi normativ. Ordinele cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(14) Agenţia Naţională elaborează anual un raport de activitate detaliat şi un raport financiar privind veniturile şi cheltuielile din anul bugetar precedent, identificând modul în care activităţile şi rezultatele financiare ale Agenţiei Naţionale au respectat bugetul anual de venituri şi cheltuieli aprobat, precum şi prevederile Programului naţional de cadastru şi carte funciară.
(15) Raportul de activitate şi raportul financiar realizate potrivit alin. (14) sunt prezentate consiliului de administraţie şi aprobate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Aceste documente vor fi publicate anual pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale.
2 comentarii la “Articolul 3”